Cu Ion Brad a plecat dintre noi nu numai un poet înnăscut, un prozator viguros, un memorialist obiectiv al timpului său, ci și un Om în adevăratul înțeles al cuvântului. Viața lui a fost lungă. În toamnă ar fi împlinit nouăzeci de ani. A fost primul dintr-o casă de nouă copii, uniți în lupta pentru viață, dovedind hărnicie și tenacitate pe drumurile aspre ale vieții.

De aici din Pănade, sat de pe valea Târnavei Mici, în apropierea Blajului, a plecat copilul Ion, dedicându-și de timpuriu viața literaturii. Dar nu numai celei scrise de el, ci și a celei scrise de alții, pe care i-a încurajat, i-a promovat, despre care a scris ani și ani.

Sursa foto: Fondul Ion Brad al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj

Pentru că până când suferința nu i-a răpit suprema bucurie a ființei lui atât de mult încercată în ultimii ani, și anume de a ține o carte în mână, a scris despre „cărțile prietenilor” săi. Prieteni pe care îi cunoștea sau nu, de care era, sau fusese apropiat de-a lungul anilor, sau care îi deveneau apropiați sufletește de care lua cunoștință atunci când le citea alcătuirile în versuri, sau în proză.

Făcea parte din acea generație care a cunoscut din adolescență frământările și fracturile societății românești. Când valorile noastre tradiționale care se transmiteau dintr-o generație în alta mai presus de teorii, ci cu o forță lăuntrică pe care nimic nu putea să o clatine erau interzise sau îngropate în malul uitării proletcultiste. Din acest mediu țărănesc a pornit la drum în zorii celui de-al Doilea Război Mondial cel care de copil a învățat asprimea și bucuria muncii pământului, ca apoi să treacă la școlile Blajului, această cetate a vieții românești, pe care a evocat-o de-a lungul întregii sale vieți, dovedind că tot ce a trăit aici, tot ce a învățat aici, s-a întipărit pentru toată viața în inima lui, iar „oamenii Blajului” i-au fost modele umane.

Student al universității clujene, cel ce începuse să-și aștearnă pe hârtie gândurile și să le publice în reviste școlare, a tipărit în revistele literare de aici într-unul din momentele cele mai tragice ale culturii românești, sfârșitul anilor 1940 și începutul deceniului următor, când totul se prăbușea și totul se impunea cu forța dictatului. A urmat drumul spinos al acestei generații și, ca cei mai buni dintre ei, a înțeles să treacă dincolo de îngrădirile epocii și să scrie o adevărată literatură. O luptă cu epoca și o luptă cu sine, care a făcut ca Ion Brad să devină un glas poetic distinct, unind duioșia sentimentelor cu nostalgia perpetuă a locurilor natale și cu un viguros sentiment al apartenenței la acest pământ străvechi. A fost un poet autentic, un glas care nu și-a clamat trăirile, ci le-a aprofundat într-o necontenită introspecție.

Transilvania a fost matca germinativă a scrisului său, fundamentul trăirilor sale care i-au inspirat poezia sa atât de vibrantă, atât de emoționantă și care are să dăinuie ca unul din capitolele luminoase ale liricii românești. S-au subliniat de toți cei ce au scris despre romanele sale – și în calitate de editor al celor mai multe dintre ele pot depune mărturie cât de căutate și de prețuite erau de public – înscrierea în tradiția viguroasă a prozei ardelenești începând cu Slavici, romanele sale fiind caracterizate prin densitatea epică, sobrietatea și, adeseori, prin intensitatea dramatică.

Viața i-a scos în cale multe provocări. Era un muncitor fără odihnă. Când l-am cunoscut pe tatăl său la mijlocul anilor 1980, vrednicul țăran din Pănade, am înțeles de unde venea acest sentiment al datoriei, al credinței în muncă, al respectului față de cei ce au fost înaintea ta.

Suntem prea aproape și prea copleșiți de vestea pe care o bănuiam, dar nu ne venea să credem că se va împlini, ca să încercăm acum să schițăm măcar o biografie a lui Ion Brad, a tot ce a făcut el pentru cultura românească.

Dar nu putem uita că a fost aproape un deceniu ambasador al României în Grecia, timp în care s-a devotat unei acțiuni neobosite de cunoaștere a țării sale pe meleagurile elene, făcând ca ramuri ale economiei noastre să aibă o prezență evidentă acolo, ca literatura română și reprezentanții ei să fie cunoscuți. S-a înconjurat de eminenți oameni de cultură ai Greciei contemporane, care mulți ani i-au păstrat o vie amintire.

A fost un animator pe tărâmul teatrului, promovând curajos scriitorii români în diferite modalități scenice, a înființat o editură ce a tipărit cărți de valoare ale autorilor români și până în ultimul moment a condus revista „Acasă”, larg deschisă tuturor generațiilor de creatori, afirmând valoarea istoriei și culturii noastre, această credință nestrămutată a vieții sale.

Lasă în urma lui nu numai o operă de creație literară, ci și una de memorialist, căutând prin mărturii întemeiate pe documente – de la arhive diplomatice, la scrisori și până la dedicații pe cărți – să reconstituie o epocă și o viață.

Sursa foto: Fondul Ion Brad al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj

N-a plecat dintre noi obosit de un drum atât de lung, presărat cu atâtea cărți din care multe vor rămâne – cu atâtea fapte exemplare – să amintim doar ce a reușit să facă pentru reintrare în literatură a marelui scriitor Ion Agârbiceanu – cu atâtea momente de cumpănă și tensiune. Pentru că el nu a știut ce este oboseala. Numai când o boală nemiloasă cu care s-a luptat citind, scriind, alcătuind filele revistei despre care am amintit l-a biruit la capătul unei lupte inegale, când n-a mai avut puterea nici să întoarcă filele unei cărți.

Atunci, și numai atunci când vorbele nu-i mai puteau tălmăci gândurile, Ion Brad a înțeles că rostul vieții lui s-a încheiat. Și a plecat dintre noi trist că s-a despărțit de ceea ce a iubit mai mult – scrisul, mulțumit că din atâtea file încredințate tiparului multe vor înfrunta timpul și le vor vorbi celor ce vor veni despre noi, despre acel scriitor înzestrat care a fost, alături de contemporanii lui, trimițându-le mesaje pe care aceștia le-au primit cu o reală bucurie. Lăsând celor ce vor veni după noi îndemnul pe care el primul l-a urmat în opera și viața lui: de a iubi țara și strămoșii ei, de a avea drept pilde nemuritoare pe acei dintre înaintașii noștri care au lucrat pentru „creșterea limbii românești și a patriei cinstire”.

Apărut în „Curierul Național” din 11.02.2019