Au pornit și s-au oprit
la hanul lui Chimham lângă Betleem…(Ieremia 41:17);
Durduiesc carele pe ulițe, se năpustesc
unele peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere
și aleargă ca fulgerele… (Nahum 2:4)

Era o vreme când veseli –
seară de seară
la han poposeam
Tinerețea întreagă, agoniseala și timpul
pe tejghea în locanta de la răscruce
ne aruncam…
Dar ce timpuri frate ce timpuri…
iar noi
ce frumoși și ce tineri eram!

O-ho-hoooo, îl știa tot ținutul
trăgea acolo, la nepotul lui Barzilai
tot bunul betleemean
Părea o răscruce de vânturi
de-din patru pământuri:
răscruce de căi lactee
hanul lui moș Chimham

Ne culcam odată cu zorile,
Privighetorile… balada vesele,
imnuri și ode
psalmodiam
Dar ce timpuri frate ce timpuri…
și noi cât de veseli de tineri
ce frumoși mai eram!

Iar într-o seară de iarnă
blândă ca primăvara prin lunci ne-ntâlnirăm
cu prietenii și cu Miracolul
la hanul acela din stele Chimham
(Spune-mi cum aș putea să te uit, tinerețe
tinerețea mea, stea aprinsă pe ram!)

Părea o noapte obișnuită – un vânt ușor
scutura de zor frunze de jar și planeți
înșirați ca mărgelele pe o ață,
ținte cusute
pe o bucată de catifea violet… Sau așa-mi apărea mie
privind-o eu prin „ochiul” soios
de geam
cu ochi de poet desuet
Dar ce timpuri frate ce timpuri…
iar noi ce frumoși și ce tineri eram!

De jur împrejur risipiți
în celesta ospătărie
pe la mese de brad dure și urduroase
la un vinicel – ciozvârtă de miel:
Beduini din Pereea Decapole Galilea
și de pe țărmul Mediteranei: popoarele Mării, toate
se-ntrulocau
în hanul de la răscruce…
Răscruce de secoli, Chimham

… La un semn
ne-adunarăm și noi cu toții, ciobani din pustia Iudeii
zicând din fluier și nai
Gust de viață și la mâncare – sămânță de vorbă
de bună seamă aveam…
Dar ce timpuri frate ce timpuri, iar noi
ce frumoși și ce tineri
cât de veseli eram!

Cu torțe, steluțe și vii opaițe
ne canoneam
să aducem un strop de
lumină-n incinta aceea,
în odăița de taină-a tavernei divine
botezată „Chimham”
Când – iată – se iviră pe ușă, dând năvală din ger
tăbărând peste noi
cu tot străvechiul alai,
alaiul lor vesel alai ca din rai:

Craiul Baltazar „vrednic vechi cărturar”
Craiul Melchior-barba ca un nor
(iar Craiul Gașpar frecând
între degete zar)
Estimp noi cu toții în ceată
„în păr” – la masa din mijloc
ne tot veseleam
Dar ce timpuri frate ce timpuri…
iar noi ce frumoși și ce tineri eram!

… Să fi văzut atunci arătare
de îngeri și oameni deopotrivă (și Pruncul! –
chiar El, gungurind ca un porumbiel)
în fostul bordei de vite străluminat, la Chimham
Iar prin geam
raza stelei clipind-clipocind ce se mai
lăfăia coborâtă din rai!

Raza se umflă și se îngroașă-gogoașă
când iată deodată
prin aerul serii siderale calești
treceau huruind-durduind
strunindu-și cu greu bidiviii de jar
Dar ce timpuri frate ce timpuri… iar noi
ce frumoși și deștepți
și ce tineri eram!

Trecând pe cer cu luminile lor
ca un proiector –
scânteind dintr-un nor
(car ceresc călător)
„fulgeră carele de focul oțelului”
ca-n Profeți
peste Pruncul în fașă peste
coșnița din pridvor
în cosmic-galacticele coșare ale hanului
lui badea Chimham

… Ca la un semn ne-adunarăm ciorchine
regi și magi-călători – păcurari înțelepți
(cerșetori – dar și prinți) în jurul minunii ne îmbulzeam:
Prunc divin pâlpâind
în copaie, drăgălaș gungurind
în scutec sărac pe rogojina de paie
Dar ce timpuri frate ce timpuri…
iar noi
ce frumoși și ce tineri eram!

și cum stam noi așa ca proștii
și ne holbam
Pruncul pe raza stelei prelins
între noi în staul de oi la Chimbam
Mi se mări părea
că doar mie-mi zâmbea țintă în ochi mă privea
Dar ce timpuri frate ce timpuri… iar noi
ce frumoși și ce veseli ce tineri,
ce mai viață era!

O, ce timpuri frate ce timpuri – o lună
scăpată din chingi, legănându-și
gondola de aur pe boltă:
Luna cea nouă estimp
(Cioban între mioarele sale)… luna
lin pe cer
cobora