Celebrarea Centenarului, în ajun, dominată somptuos și înalt patriotic prin inaugurarea și sfințirea de către Biserica Ortodoxă Română a Catedralei Naționale, a venit să ne amintească, prin contrast cu „stângăciile” – ca să le spunem catifelat – clasei politicianiste, cu mândrie firească, dar și nostalgic, zbaterea și solidaritatea tulburătoare a liderilor autori ai Marii Unirii.
În acest 1 Decembrie centenar nu putem, astfel, să nu ne gândim cu emoție la renunțarea de sine, la renunțarea de orgolii subiective, la renunțarea tuturor intereselor personale sau de partid sau de conjuncturi internaționale demonstrată de către diriguitorii celor trei identități românești în favoarea asocierii tuturor energiilor morale și spirituale naționale și punerea lor în slujba idealului național de veacuri plătit cu jertfe de sânge al poporului întreg: Marea Unire.
Această filă de calendar nou care a început pe 1 Decembrie 2018 ar fi timpul să fie pecetluită emblematic de modelul moral al diriguitorilor provinciilor românești de la 1 Decembrie 1918.
Modelul politic, modelul social, modelul spiritual, modelul ctitorial al înaintașilor de la 1 Decembrie 1918, într-adevăr greu de urmat, se pare, de către cei de azi, nu este imposibil, ba chiar este obligatoriu a fi împlinit, pentru a fi transformat în izvorul renăscător al unei cuceritoare și salvatoare renașteri naționale.
Prin împlinirea acestui model am dovedi noi, toți cei de astăzi, că am înțeles, în sfârșit, chemarea cuprinsă în primele două cuvinte ale Imnului național!
Așa îmi reprezint eu cu speranță, la o vârstă care mă apropie de centenar, imaginea calendarului nou al națiunii noastre care începe cu fila 1 Decembrie 2018.