Filaret al Râmnicului și contribuția sa la dezvoltarea traducerilor patristice în limba română (II)

Continuare din numărul trecut

În Eparhia Râmnicului, Episcopul Filaret a dus o activitate laborioasă în toate planurile lucrării arhierești, remarcându-se în lucrarea de tălmăcire și tipărire a cărților bisericești, astfel încât, datorită nenumăratelor realizări, a fost ales în anul 1792 ca Mitropolit al Ungrovlahiei, după care, la aproape un an, datorită unor neînțelegeri cu noul domn, Alexandru Moruzi, își solicită demisia1, retrăgându-se la mănăstirea sa de metanie, Căldărușani.

În timpul păstoririi sale la Râmnic, a tipărit peste douăzeci și cinci de cărți, dintre care cele mai importante rămân cele șase Mineie, tipărite în primul an al său, ca eparhiot al Episcopiei Râmnicului, finalizând astfel lucrarea înaintașului său, Episcopul Chesarie. A sprijinit întru totul truda cărturărească a lui Naum Râmniceanul și Dionisie Eclesiarhul.

În ceea ce privește contribuția sa la îmbogățirea literaturii patristice în limba română, sunt cunoscute următoarele tipărituri: Omiliile duhovnicești ale Sfântului Macarie cel Mare, Cuvintele Sfântului Dorotei și Cuvintele Sfântului Teodor Studitul.

1. Omiliile duhovnicești ale Sfântului Macarie cel Mare, apărute pentru prima dată în limba română în anul 1775, cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, prin osârdia și cu cheltuiala episcopului Filaret, pe când acesta era arhimandritul Mitropoliei Ungrovlahiei, și a ieromonahului Macarie, care semnează la sfârșitul acestei cărți tălmăcirea ei: „Omiliai (Omiliile), Adecă cuvintele celui întru sfinți și de-Dumnezeu-purtătoriului părintelui nostru Macarie celui Mare, a Eghipteanului, acuma întâia oară dintru limba ellinească scoase și tipărite, în zilele prealuminatului Domnului nostru Iò Alexandru Ipsilant Voevod: Cu Blagosloveniia Preasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit a toată Ungrovlahiia Kir Grigorie. Prin osârdiia și cheltuiala preacuvioșiei sale Kir Filaret, Arhimandritul Sfintei Mitropolii. În București. În anul dela Hristos 1775”, tipărite de Popa Costandin Tipograful2, cunoscut și ca popa Constantin Râmniceanul, activ la București între anii 1768-1775.

Pe verso titlului se află stema Țării Românești și versurile următoare:

„Corbul carele stema Valahiei însemnează,

Pre Măriia sa Ipsilant Alexandrul Domn îl adeverează;

Carele pentru a sa bunătate și multă vrednicie

Fu ales de sus și pus la această Domnie.

Tu dară, Doamne Iisuse, marele împărat,

Carele pre acest Domn luminat l-ai încoronat,

Păzeaște-l în pace cu sănătate, cu viață fericită,

Într’al Ungrovlahiei preannălțat scaun cu Domnie slăvită.

Iar după toate aceaste vremealnice și trecătoare,

Rugămu-ne a-i da Măriei Sale veacinica desfătare”3.

Urmează apoi o înșirare a omiliilor în rezumat; iar la sfârșitul ei, sub o cruce întreită, de compoziție tipografică, se citesc următoarele: „La înceaperea tipăritului aceștii sfinte și Dumnezeeștii cărți fost-am și eu îndemnătoriu, cel mai mic și smerit între ieromonași, Ioachim Ieromonahul, Chivernisitoriul Tipografiei. Pomeneaște, Doamne, pre robii tăi cei ce s’au ostenit la această sfântă carte”4.

La sfârșitul cărții se află o închinare către cititor, după care se semnează tălmăcitorul acesteia, Macarie, ieromonahul:

„Cetitorilor celor Pravoslavnici. Mărire, cinste și închinăciune celui unuia întru Sfânta Troiță, Proslăvitului Dumnezeu, carele după început ne-au învrednicit de am ajuns și sfârșitul. Iară ceia ce vă veț întâmpla a ceti, bucurați-vă întru Domnul. Și orce greșală și neajungere omenească veț afla, nu o punereți întru ponos, ci o îndreptați cu duhul blândeațelor. Fiindcă mâna cea de țărână și mintea cea pământească și omenească cu neputință e a fi fără de greșală și fără de sminteală. Pravoslaviei céii de obște cugetătoriu de tot binele, Ieromonah Macarie. Smeritul Tâlmăcitoriul Sfintei Cărții Aceștiia”5.

Chiar dacă tălmăcirea acestei cărți este semnată de către Macarie Ieromonahul, cu siguranță, așa cum reiese și din pagina de titlu, la traducerea ei a contribuit și arhimandritul Filaret. Lucrul acesta este arătat și de stilul acestei traduceri, care dovedește cel puțin o revizuire din partea ierarhului râmnicean. Despre Ieromonahul Macarie, tălmăcitorul acestei cărți, știm că era un colaborator apropiat al lui Filaret, venit de la Sfântul Munte, odată cu Paisie Velicicovschi, însoțindu-l pe acesta la Dragomirna, după care pleacă la Mitropolia din București, apoi Cernica și se pare că și la Căldărușani. Istoriografia îl descrie ca pe unul dintre cei mai reprezentativi cărturari ai Cernicăi6, personalitate emblematică a paisianismului cernican. Este probabil ca această scriere să fi fost tradusă în obștea de la Dragomirna, până în anul 1780, așa cum susține cercetătorul N. A. Ursu7. Constantin Erbiceanu ne dă informația că Ieromonahul Macarie de la Cernica a tradus și Viața Sfântului Ioan Damaschin, Istoria Bisericească a lui Teodoret de Cyr și Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, despre care spunea acest cercetător că a găsit o serie de cartoane din manuscrisul acestei traduceri, pe care călugării de la Cernica le foloseau la confecționarea culioanelor8.

2. Cuvintele Fericitului Părintelui nostru Dorotei, „tălmăcite de pre limba cea proastă grecească și îndreptate de Preasfințitul Părinte Domn Filaret, Episcopul Râmnicului”, în anul 1784, la Râmnic. Toată ordinea din traducerea românească a Episcopului Filaret corespunde cu cea dată în ediția critică «Sources Chretiennes», ce diferă de cea din Patrologia Graeca. Astfel, vedem că traducerea românească are, înaintea Învățăturilor lui Dorotei, pe lângă Cuvântul înainte al unui anonim și Scrisoare de trimitere, și Viața Sfântului. Această Viață a lui Dorotei a fost publicată și ea în ediția din «Sources Chretiennes», ceea ce „dovedește că există două grupe de manuscrise (și deci și de traduceri) ale operei lui Dorotei: grupa studită, avînd ca cel mai vechi manuscris Cod. Paris. Gr. 1089 din sec. X, și căreia îi urmează ordinea din Migne P.G. și grupa italo-greacă reprezentată de alte manuscrise și pe care o urmează ediția din «Sources Chretiennes» și traducerea românească tipărită la Râmnic”9. Filaret își încheie această ediție cu Cuvântul cel mai de pe urmă al lui Everghetinos despre Zosima.

Meșterul tipograf care s-a ostenit cu tipărirea a fost același popa Costandin. Lucrarea este realizată „in-folio de 2+70 foi numerotate. Tipar negru și roșu. 38 rânduri pe pagina. Pe verso titlului se află stema Țării-Românești”10.

3. Cea mai importantă tălmăcire patristică a Episcopului Filaret al Râmnicului o reprezintă Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, tălmăcite de episcopul Filaret și tipărite la Râmnic în anul 1784. Filaret al Râmnicului, conștientizându-și misiunea sa arhierească de povățuitor al obștilor monahale din cuprinsul eparhiei sale, a simțit ca o necesitate traducerea acestor povățuiri adresate călugărilor de către Sfântul Teodor. Mănăstirile din Țara Românească aveau o nevoie tot mai acută pe atunci de îndrumări practice după care să se ghideze în nevoința lor. Adresanții direcți ai acestei tălmăciri sunt monahii de la Mănăstirea Căldărușani, pe care acesta a stărețit-o, înainte de a fi arhiereu, așa cum reiese din prefața acestei scrieri: „Cum că viața cea de obște iaste cea cu lesnire spăsitoare11, alcătuită din învățăturile Sfinților Părinți și Dascăli, către frații din sfânta Mănăstire a Căldăroșanilor, Molitvă12 și Blagoslovenie”13, însă vorbind despre cele trei feluri de viețuire monahală, se vede că se adresează tuturor monahilor ce aveau nevoie de povățuire duhovnicească: „Însă să știți, fraților, că această viață are trei stări: una iaste a celor din obște, alta iaste a celor de sine, si cea de a treia iaste a pustnicilor”14. În ceea ce privește metoda de traducere a acestor cuvinte din grecește, putem vedea similaritatea acesteia cu cea din celelalte două scrieri, prezentate mai sus. Episcopul Filaret nu folosește metoda literară, lămurindu-ne despre aceasta în prefața tălmăcirii: „Pentru aceea ne-am îndemnat de le tălmaci numai pentru dragostea voastră, iară nu spre opotreblenie15 de obște; însă nu din cuvânt în cuvânt, una pentru căci fieștece limbă are harul său, alta pentru căci nu am găsit cartea sfântului cea elinească, ci am făcut tălmăcire după cea tălmăcită pre limba cea proastă cea greciască; și spre mai bună înțelegere, și spre mai multă îndemnare a osârdiei voastre, unele din cuvinte le-am scurtat, altele le-am prefăcut, ferindu-ne la scurtări și la adăugiri numai de cele împrotiva sfinților Părinți si a sfintei Beseareci. Și aciasta cum zicem, nu am făcut-o spre a ne făli cineva de iscusirea tălmăcirii, că a tălmăci cineva după limba cea proastă greciască pre limba iară proastă rumânească, nu iaste lucru de a sa lăuda cineva, ci numai pentru mai bună înțelegere, cum am zis, și îndemnare spre buna cuviință a dragostei voastre”16.

Volumul tipărit de Filaret a urmat îndeaproape structura ediției lui N. Glykys, publicată la Veneția în anul 167617. Este tipărit in folio de 123 foi numerotate. Tipărit cu negru și roșu, cu 38 de rânduri pe pagină. Titlul este încadrat într-o gravură mare săpată de «Pop(a) Costandin Tipografu (în) 1781». Pe verso titlului se află stema Țării Românești și versurile asupra stemei imitate după cele din Mineiul pe Noiembrie din 1778, de la Râmnic. Surprinzător este că cercetătoarea Valentina Pelin atribuie eronat această traducere tot ieromonahului Macarie18, deși nimic nu ne poate conduce la această concluzie, traducerea fiind semnată de episcopul Filaret, așa cum vădit mărturisește și în prefața acestei cărți.

Filaret de Râmnic, portret din Enciclopedia României, 1938, vol. 1, p. 613.

Din cele expuse, putem concluziona că literatura patristică în limba română se dezvoltă tot mai mult în țara noastră prin înnoirea isihastă a spiritualității din acea vreme, ierarhii râmniceni ai secolului al XVIII-lea fiind reprezentanți exemplari ai acestui curent duhovnicesc, deopotrivă și cultural.

NOTE:

1 Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, p. 402.

2 Sfântul Macarie cel Mare, Omilii, Râmnic, 1775, foaia de titlu.

3 Sfântul Macarie cel Mare, Omilii, Râmnic, 1775, foaia de titlu, verso. Cf. și Sfântul Macarie cel Mare, Omilii, Ed. Predania, București, 2009, ediție care transliterează cu grafie latină ediția de la Râmnic din 1775.

4 Cf. și Ioan Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografie românească veche, 1508-1830, tom II: 1716-1808, Academia Română, București, 1910, p. 213.

5 Sfântul Macarie cel Mare, Omilii, Râmnic, 1775, p. 211.

6 Econ. D. Furtună, Ucenicii Starețului Paisie în Mănăstirile Cernica și Căldărușani, Editura Nemira, București, 2002, p. 69.

7 N. A. Ursu, Școala de traducători români din obștea starețului Paisie de la Mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, în Românii în reînnoirea isihastă. Studii închinate Cuviosului Paisie de la Neamț la bicentenarul săvârșirii sale 15 noiembrie 1994, publicate cu binecuvântarea ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei sub îngrijirea lui Virgil Cândea, Ed. Trinitas, Iași, 1997, p. 56.

8 Constantin Erbiceanu, Două manuscripte ale Arhimandritului Macarie, Predicatorul Evangheliei în Mitropolia din București, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XVIII, 1895, p. 307.

9 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Viața, opera și răspîndirea ei, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, vol. IX, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1980,  pp. 468-469.

10 Ioan Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografie românească veche, 1508-1830, tom II, p. 288.

11 slav. mântuitoare.

12 slav. rugăciune.

13 Sfântul Teodor Studitul, Cuvinte, f. 1.

14 Sfântul Teodor Studitul, Cuvinte, f. 1.

15 slav. folosire.

16 Sfântul Teodor Studitul, Cuvinte, f. 5.

17 Pr. Dragoș Bahrim, Note introductive la catehezele Sfântului Teodor Studitul, în Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mari. Cartea a II-a, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, studiu introductiv de Julien Leroy, tradus din limba franceză de Daniela Bahrim, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Colecția „Viața în Hristos. Pagini de Filocalie”, 9, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. XXVIII.

18 Valentina Pelin, Contribuția cărturarilor români la traducerile școlii paisiene, în Românii în reînnoirea isihastă, p. 101.