Hotelul Novotel, al cărui portal reproduce întocmai intrarea în clădirea Teatrului cel Mare, a găzduit marți, 18 aprilie, lansarea volumului de memorii al scriitorului Dinu Săraru, Jurnalul unui personaj controversat – rememorări provocate de Vartan Arachelian. Evenimentul editorial, moderat cu iscusință și rafinament de jurnalistul Adrian Ursu, a fost întâmpinat cu nerăbdare, emoție și însuflețire de un public numeros, oameni de cultură, învățați și cititorii de o viața ai romanelor maestrului Dinu Săraru.

Au vorbit despre Jurnalul unui personaj controversat, despre opera și viața autorului președintele Academiei Române Ion Aurel Pop, academicianul Ilie Bădescu, editorul și criticul literar Valeriu Râpeanu, directorul Editurii RAO, Ovidiu Enculescu și gl. lt. (r) Olimpiodor Antonescu, președintele Fundației „Niște Țărani”. Scriitorul Dinu Săraru a încheiat pleiada de alocuțiuni, mulțumind editorilor săi „unul dintr-un veac, altul din alt veac”. A urmat sesiunea de autografe, la un pahar de vorbă și vin aromat de mireasma amintirilor.

Acad. Ioan Aurel Pop – Președintele Academiei Române

„Maestrul Dinu Săraru vine dintr-o lume, ilustrează o lume și duce mai departe o lume chiar dincolo de această viață, o lume pe care a început-o la Slătioara, adică «pe-o gură de rai» și a continuat-o de-a lungul vieții pe-același meleag vălurit, în succesiunea sa de alt val și în alternanța spațiului cosmic cu spațiul teluric.

A avut parte de privilegii în viață și de prieteni privilegiați. Văd în acest volum în fotografii sau în texte pe Dinu C. Giurescu, pe Radu Beligan, pe Răzvan Theodorescu, pe Monseniorul Ioan Robu, pe Mugur Isărescu, pe Dan Berindei, pe D.R. Popescu, adică văd pe o mare parte dintre membrii Academiei Române, ceea ce înseamnă că maestrul e cu ei și e printre ei, ceea ce nu este puțin lucru.

Maestrul a purtat o lungă corespondență – și aceste scrisori se regăsesc aici – sunt chiar scrisorile unor oameni care-i aduc elogii și care au uitat acest lucru.

Creația Domniei Sale e lungă și va fi judecată.

La mulți ani cu bucurie și sănătate! La mulți ani, maestre!”

Acad. Ilie Bădescu

„(…) Biografia cuprinsă în cartea aceasta memorialistică este deopotrivă biografie, este deopotrivă istorie, este deopotrivă hermeneutica unei epoci, este deopotrivă puterea – dacă vreți – care până la urmă se poate opune monstruozității istoriei, politicii și altor forme pe care le capătă absurdul în istorie. (…)”

Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu

„(…) Vedeți, Dinu Săraru are o biografie – dacă vreți – atipică. Așa l-am cunoscut și-mi pare bine că am scris despre primul său volum de critică dramatică Teatrul românesc și interpreți contemporani. S-a lansat, ca să folosim un cuvânt mai apropiat de teatru – în calitate de cronicar dramatic.

Teatrul a fost prima și pasiunea fundamentală a vieții sale. Spuneam atunci, și-mi pare bine că am spus-o, că, chiar cei care nu-l cunoșteau pe Dinu Săraru, dar când îl priveau în sală cum trăiește fiecare moment al spectacolului, vedeai cum se scrie cronica lui. Părea că el își scrie cronica în timpul spectacolului. (…)”

Ovidiu Enculescu – directorul

Editurii RAO

„Această carte este un joc alcătuit de maestrul Dinu Săraru la provocarea domnului Vartan Arachelian, o istorie a lui și a noastră, așa cum nu îți este dat sau permis să vezi în fiecare zi. Și am folosit special cuvântul «vezi» pentru că avem în acest volum o desfășurare fabuloasă de forțe aproape cinematografice, dacă nu măcar teatrale.

Scenele și personajele trec alergând prin dreptul ochilor noștri și rămânem de cele mai multe ori perplecși în fața mulțimii de fațete ale caleidoscopului pictat aici, reflexe a căror existență nici nu am bănuit-o vreodată, deși parțial am avut și noi rolul de figuranți, este adevărat, în această istorie. Lumea de astăzi, așa cum o percepem noi cu hâdoșenia ei sfruntată, nu e ceva nou. A fost odată ceva și mai și…

Trebuie să mulțumesc maestrului Dinu Săraru pentru încă o dovadă de încredere în mine prin decizia de a publica această carte importantă sub sigla Editurii RAO. Are bonus.

Să fim toți sănătoși și să râdem în hohote ca Baranga în poza aceea de la înmormântare. Doamne ajută!”

Olimpiodor Antonescu – președintele Fundației „Niște Țărani”

„Maestrul Dinu Săraru a creat și Fundația Națională pentru Civilizație Rurală «Niște Țărani» – pe care a fondat-o în urmă cu 20 de ani, care a fost și este încă o mare parte din viața maestrului Dinu Săraru, pentru că prin aceasta și-a propus și-și propune în continuare să păstreze încă demnitatea și identitatea țăranului român.”

Dinu Săraru

„Să știți că eu sunt născut să mor controversat. Așa încât voi încheia simbolic pentru mine și pentru biografia mea, o să vedeți.

O să mulțumesc editorilor mei, culmea unul dintr-un veac, altul din alt veac, fiecare veac cu măreția și căderile lui, dar care seamănă extraordinar de bine prin devotamentul lor față de mine și le mulțumesc pentru ce au spus astăzi despre mine și m-au impresionat.

Mulțumesc de asemenea academicianului Ilie Bădescu, care a fost alături de mine în iluzia mea că pot construi o fundație care să acopere toată țara și să dea speranță țăranului român. Eu rămân cu iluzia asta că e frumoasă ca iluzie. Am găsit însă un președinte al fundației care a vorbit acum, generalul Antonescu, fiu de țăran din Țara Loviștei, și îmi exprim speranța că și după mine fundația va trăi.

Acum, trebuie să-i spun lui Vartan Arachelian, care lipsește dar întemeiat, că el este autorul acestei povești pe care am scris-o eu, că el a avut ideea de a mă provoca la rememorări la care m-a chemat el și am răspuns rememorărilor lui și îi mulțumesc din toată inima că a avut răbdarea aproape 15 ani să termin de scris. Că atât a durat povestea mea. Nu-mi ajungea viața, întâmplările și controversele cum mi-au ajuns cum au ajuns. Cum terminam cu o controversă, cum intram în alta și trebuia să o scriu și pe aia și am ajuns până în ziua de astăzi, când și astăzi am fost zdruncinat de o controversă, dar fiind la vârsta la care sunt, nu mă mai atinge nimic.

L-am cunoscut pe Înalt Prea Sfinția Sa Gherasim și aicea este prietenul meu de astăzi la care țin mult și am mare nevoie, Înalt Prea Sfinția Sa Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și știe. Acest Gherasim pe care l-am iubit foarte mult și care mi-a spus că: «Nu pot greși eu cât mă poate el salva și ierta de păcate» și m-am bazat foarte mult pe acest lucru. Dumnezeu mi l-a scos în față pe Arhiepiscopul Varsanufie că știe că și el are darul iertării și că o să mai aveți prilejul să mă iertați și pentru controversele de-acum înainte care mă vor ține până când îmi veți îngădui să îmi citiți ce am scris eu pe placa de piatră la Slătioara, pe care am scris așa: «Lupta cea bună am luptat. Alergarea mi-am încheiat. Credința am păstrat.» Asta a zis-o Apostolul Pavel, așa încât vă rog astăzi să credeți că mă ambiționez să rămân controversat și să mai dau prilejul controverselor. Am încă un înalt prelat care să-mi ierte păcatele și mă voi desfășura ca atare în continuare scriind și despre aventura mea academică.

Să știți că mi-a făcut o mare bucurie această aventură academică. Am fost ales de trei ori de către confrații din secție, majoritar, pentru a fi academician, n-am avut norocul. Sper că la vârsta asta ce noroc să-mi dea Dumnezeu decât să… dar aș vrea să știți cât mă mănâncă palmele să scriu poveștile pe care nu le-am scris și care – cum să vă spun eu –, ce am scris eu e o dulce copilărie, deși vă spun cinstit că nu este un rând în această carte care să nu fie trăit de mine și să nu fie așa cum l-am povestit eu. Am fost totdeauna obsedat de ideea că «gloria aparține celui care iubește mai mult lupta decât succesul» și m-am luptat și mă voi lupta cât mă țin pe mine puterile acestea omenești.

Dați-mi voie să mulțumesc într-un anume fel, ținând seama de controversele pe care i le isc și acuma, unui om pe care-l prețuiesc foarte mult, care în imaginea mea a apărut ca un apostol al identității naționale, un mare istoric al neamului nostru când aveam nevoie de un asemenea istoric și care prin prezența și cuvântul pe care l-a spus aici mi-a dat un sentiment de împăcare și de liniște ca să pot să scriu mai departe și vreau să mulțumesc domnului prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop pentru că prin prezența dumneavoastră aici, prin cuvântul dumneavoastră ați simbolizat pentru mine sărutul pe care Cuza l-a pus pe obrazul ultimului țăran din Slătioara. Vă mulțumesc.”

Clipa