De peste cinci veacuri sunt atestate consemnări care demonstrează că funcționează o corelație între lumea leacurilor populare și lumea medicinii științifice. Mozes Gaster publica la 1530 un text anonim dat spre a fi cunoscut de către Sebastian Munster, o „rețetă sufletească”, cu vădită tentă moralicească, dar care adaugă în finalul pledoariei noastre pentru coexistența medicinii populare și a medicinii magice un nou capitol, ce se vrea a rămâne deschis: tratarea sufletului pentru vinde­carea trupului.

„Doftorie pentru patima sufletească” a devenit populară prin circulația ei, asemenea cărților populare, și pare a fi știută dintotdeauna tocmai datorită imaginilor păstrate în mentalul colectiv. Redăm doar secvența ilustrativă din varianta anonimă a rețetei publicată de Mozes Gaster:

„Eu atuncea îi zisei: «Chipul leacului va fi cel următor. Ia rădă­cinile credinței adevărate, adică din cele treisprezece dogme ale credinței, câte un mănunchi și din cele două sute patruzeci și opt de porunci câte unul pentru fiecare din mădularele tale. Din lemnul cunoștinței și al înțelepciunii, din foile credinței pure și luminate, din mugurii moralului celui bun și a purtării cinstite, din toate acestea ia câte două mănunche. Din frunzele limbii dulci a cinstei învățaților, ale bunei cuviințe către prietini ia din fiecare câte patruzeci și unu de dramuri. Din florile smereniei, ale cuvioșiei, ale spunerii adevărului, ale îngăduirii și ale nădejdii în Dumnezeu ia, de asemenea, câte patruzeci și unu de dramuri. Din fructele milosteniei, ale dragostei, ale blândeții, ale binefacerii, ale inimii bune, ale ochiului milostiv, ale cucerniciei și ale tăcerii, iarăși câte patruzeci și unu de dramuri. Din sămânța adevărului, a dreptății, a judecății drepte și a dragostei curate, fără praful lumii, de asemenea câte patruzeci și unu de dramuri. Bate-le pe toate acestea în piua supunerii, cerne-le prin trei site – a înțelepciunii, a iertăciunii și a grăbniciei – țesute din ițele curățeniei, ale gândirii și ale chibzuinței bune, dă-le în paza dragostei, a năzuinței și a încrederii în Dumnezeu, să stea un soroc hotărât. Adaogă, apoi, din mierea blândeții, în care să nu fie ură sau mânie, ci numai dragostea Domnului, ca să se întărească cu rugă­ciuni, închinăciuni, cu molifte și pohvale. Fierbe-le, apoi, în oala trupului, aprinde și ațâță un foc dedesubt, dar un foc care să nu se stângă, focul fricii, al chibzuinței și al bunei sfătuiri. Mestecă-le toate cu apa limpede a legii și a poruncilor drepte. Fă din toate o băutură bună, toarn-o în paharul umilinței, mestec-o cu vinul pocăinței și al spovădaniei. Bea mereu din aceasta când te culci, când te scoli și când mănânci și foarte de folos îți va fi: îți va curăța trupul de stihia cea rea și sufletul de toată suferința și patima. Știu că vei fi îndată sănătos de vei lua doftoriile cum ți le-am înșirat»”.

Este „rețeta” de care avem nevoie pentru a trata ceea ce nechib­zuința, lăcomia, excesul și patima întinează firescul vieții, îi alterează lumina chipului, orice leac nemaiputând restabili bucuria clipei trăită în sănătate.

Medicina populară și medicina magică rămân fundamente ale viitorului demers științific medical, pentru că nu există boli, ci bol­navi, iar bolnavului trebuie să-i cunoști universul de credințe și datini care i-a amprentat comportamentul și concepția despre viață și lume.

Lunile și sănătatea omului

Calendarul popular a așezat sărbătorile în așa fel încât perioadelor de belșug și prea rară cumpătare să le urmeze perioadele când sunt restricții alimentare. O curățire a trupului, spune o bătrână din Gorj, nu se face peste noapte, ci în câteva săptămâni, cum fortifierea organismului trebuie să fie grija cea mare în primăvară, după o iarnă în care au lipsit verdețurile, fructele și legumele. Dubla semnificație a verdețurilor e cunoscută: „ștevie, ștevioara mea, oare când m-oi mărita?” – e o întrebare dintr-un descântec spus de fete la locul cu ștevie până să se ia zăpada (practică în Gorj), dar tot ștevia și dragaveiul dau vitaminele și fierul necesare după o iarnă cu multe murături și uscături. În Săptămâna brânzei, după Lăsatul Secului de carne, se mănâncă lapte, brânză și ouă în zilele de post: miercuri și vineri (de regulă nu se mănâncă de dulce miercurea și vinerea). Excepția intervine în săptămâna brânzei care precede Începutul Postului Mare, timp de 7 săptămâni nu se va mai mânca de dulce. Bătrânii rânduiau astfel restricțiile alimentare sau sărbătorile cu alimente rituale pentru a-ntreține sănătatea corpului. Spun bătrânele că în lunile care au în numele lor litera „r” e bine să mănânci de-ale laptelui (calciul se ia din brânză, lapte, cojile de la ouă puse la macerat). Sfatul nu se explică. Spun doar: „așa e bine, așa s-a moștenit”. Medicii au stabilit însă că în perioada septembrie-aprilie organismul are nevoie de mai mult calciu pentru a trece cu bine perioada de iarnă-primăvară. Și tot medicii spun că în lunile care nu au în numele lor litera „r” (mai, iunie, iulie, august) nu se ia calciu din medicamente, pentru că din cauza căldurii acesta se pierde prin transpirație. Bătrânele noastre spun astfel: în lunile de munci la câmp: mai, iunie, iulie, august, să nu lipsească brânza din traista țăranului dus la muncă la câmp.

Natură moartă cu brânză, pește și ceapă, artist necunoscut, c. 1615. Sursa: Muzeul Boijmans Van Beuningen, Rotterdam

Brânza, laptele aduc un plus de calciu organismului, care transpiră în zilele cu mare căldură. De aceea femeia nu trebuie să uite să pună în coșul cu mâncare pentru omul ei care pleacă să lucreze la câmp de-ale laptelui! Și-apoi soarele fixează calciul! Nici nu știe omul de unde-i vine puterea de muncă: de la mâncare, de la poșircă (apă în amestec cu oțet care taie greața produsă de căldura toridă) sau de la dragostea cu care mângâie din ochi câmpul dătător de roade.

Leacuri bune în orice anotimp

A trata bolile, a reda sănătatea este grija cea mai mare a întregii familii. Pe vremuri, etnobotanica propunea remedii, pe care bătrânele satului le aplicau și reușeau să amelioreze bolile sau chiar să vindece. Ele știau valorile terapeutice ale plantelor, modul de culegere, timpul de culegere, uscare și păstrare. Și, de cele mai multe ori asociau terapia prin cuvânt (descântece) cu leacurile preparate într-un mod doar de ele știut. Așa au rezistat mai mult în mentalul colectiv, accentuându-se calitățile miraculoase.

Leacurile, firesc, „lecuiesc”, „vindecă”. Câteva exemple ne conving. Sperăm că practicile de ieri, eficiente, pot fi și azi eficiente. Oricum, sunt de notorietate.

Pentru tratarea căderii părului, „se freacă mai multă vreme pe cap cu zeamă de ceapă rasă crudă”. Se spală cu „iarbă-mare”. „Ca să nu (le) mai cadă părul, femeile se ung pe cap cu gaz sau untdelemn, unt de migdale ș.a.” (Pamfile, 1999, 154).

Pentru durerile de cap se pun cataplasme cu felii de cartofi, ceapă, ridichi, lămâie. „Legătoare cu apă rece. Apă cu oțet. Legături cu hrean ras” (Bujorean, 2001, 54).

Pentru durerile de ochi „se spală ochii cu mâzga (zama) ce curge din o mlădiță tânără de poamă (viță) de vie tăiată ori cu apă de pe frunzele de schin-voinicesc. Se mai spală cu rouă adunată într-o sticlă, de pe flori”. „Se spală cu zeamă de pelin” (p. 57).

Inhalările erau recomandate de doftoroaiele satului ca remedii sigure în cazul răcelilor. „Pui cărbuni pe o tablă de fier și peste cărbuni presari făină de păpușoi. Făina arzând, tragi pe nas fumul care se face” și astfel se tratează „boleșnița” (Pamfile, 1999, 29).

Iar pentru a face poftă de mâncare, fiertura de plante e cea mai bună: „Sunătoarea sau pojarnița, fiartă în apă cu floarea de mușețel și izmă, tămăduie durerile de stomac și deschide pofta de mâncare” (p. 132).

Pledoaria noastră aduce în final argumentele cercetării științifice a medicului Charles Laugier, născut la Craiova, format în școala de medicină românească, devenit membru de onoare post-mortem al Academiei Științelor Medicale, un „deschizător de drum în cercetarea interdisciplinară pe care o îndeplinește etnologia medicală românească”, cum l-a definit dr. Alexandru Olaru. Ch. Laugier a evidențiat rolul medicinei magice și a principiului similia similibus curantur. Acesta consideră de ordin etiologic toate superstițiile și credințele care oferă o explicație bolilor. Iar medicina populară a fost și a rămas o practică în viața satului românesc, cât timp mai sunt „bătrânele doftoroaie” știutoare de leacuri pentru trup și suflet.