La începutul lunii martie am pierdut un mare artist care a răspândit în lumea muzicii românești bogăția personalității sale, iradiind gândirea sa în întreaga lume a culturii românești. Plecarea dintre noi a lui Doru Popovici este subiectul unei adânci tristeți, greu de suportat. Considerăm că marele gânditor, artist, ne-a lăsat mai săraci în peisajul școlii componistice naționale, și nu numai atât. Doru Popovici, maestrul care a dăruit țării multe capodopere, nu este încă suficient de bine cunoscut. Creațiile sale componistice dar și scrierile sale muzicologice și literare ne dezvăluie un artist bogat prin cultura și măiestria pe care le-a cucerit stăpânind o forță de muncă ce nu-și află egal printre contemporanii săi. În același timp, pentru cel ce știe cum este alcătuită, din metal prețios, personalitatea ilustrului artist, îi descoperim un temperament ardent, capabil de inspirații multiple în domeniul dramaturgiei muzicale și poeziei, urcând mereu, capabil să sufere stările nefericirile ascensiunilor dificile pe drumurile Golgotei și intuind frumusețile paradiziace oferite în ceasurile reveriilor. Am urmărit cu afecțiune viața acestui muzician, căutând să înțeleg, fiindu-i mereu mai aproape, semnificația etapelor de exprimare artistică, modul în care a manifestat sentimentul afectelor dăruite poporului român printr-o trăire necondiționată a propriilor idealuri. De-a lungul deceniilor, preocupările sale de creator s-au îndreptat către țeluri și genuri felurite, fie muzică de orchestră ori destinată scenei de operă și balet cântului vocal și coral. În același timp, vorbim despre Doru Popovici ca despre o atitudine sinceră a drumului ce ne călăuzește cu inspirată întoarcere spre existența spiritual artistică a trecutului nostru, aprofundând adevărurile credinței creștine prin implicarea în bizantinism. După cum el însuși mărturisea în anii maturității, cu mândrie combativă: „am fost anti și pe vremea comuniștilor, sunt și acum.” Tot Doru Popovici gândea cu generozitate la modul în care se desfășura viața artistică a generațiilor ce îi însoțeau existența: „Am pledat și pledez pentru o creație înrădăcinată în spiritualitatea românească, cu o întrepătrundere între tradiție și inovație, între etic și estetic și cu teme majore. Pledez pentru protecție socială, pentru cultură și pentru răspândirea preceptelor cristice.”

Doru Popovici (1932-2019)

Personalitate complexă, compozitor, scriitor, profesor, critic muzical, muzicolog și radiofonist, Doru Popovici face parte din generația marilor creatori și gânditori ai secolului XX. Colaborator permanent al Radiodifuziunii Române, în ultimii ani a onorat prin prezența sa Posturile de Radio în special Radio România Muzical cu emisiuni a căror tematică se inspira din Lucrări instrumentale și Corespondențe spirituale de o adâncă profunzime muzicală, poetică, de cultură românească și universală.

Studiul operelor muzicale ce-i poartă semnătura are nevoie de o anumită concepție analitică, asemănătoare cu ce ar întreprinde atitudinal, un dascăl, adresându-se celor tineri. Este de crezut că astfel a lucrat, pornind în demersul profund al muzicii sale, potrivit cu etapele componistice care l-au definit în timp. Cu decenii în urmă, Simfoniile sale aparțin căutărilor creatoare, prețuind retrospectiv gândirea premergătorilor, îmbinată cu propria viziune ce privește perspectiva viitorului. Ca muzicolog a dorit să teoretizeze, în prima etapă a vieții, experiențe și cuceriri de compozitor privitoare la muzicile Evului Mediu și Renașterii. În componistica sa se simte astfel stilul poetic din care însă nu lipsesc accente socio-politice ale complexei sale personalități. Privim cu admirație suita destinată creațiilor din genul operei, compuse de el. O viziune proprie a atras ascultătorii către numeroase lucrări vocal-simfonice, ecourile tematice luminează istoria omenirii, sensurile unor atitudini patriotice memorabile. Cine a urmărit parcursul celor patru simfonii, capătă o temelie în cunoașterea împlinirii artistului, trecerea prin timp aduce mereu ceva nou și impune personalitatea oglindită în partituri.

A prezentat comunicări științifice în țară și peste hotare, fiind distins pentru valoarea susținerilor pe întreg teritoriul european, cu Premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Premiul Uniunii Compozitorilor din Iugoslavia, Premiul Radiodifuziunii Ungare, Premiul Academiei Române și titlul de Comandor al culturii muzicale a Republicii Italia. Trecând peste suferința despărțirii, suntem datori să-i prețuim arta și numele, să-i ascultăm înregistrările păstrate în cartea de aur a muzicii românești, răspândindu-i pretutindeni creațiile, mai ales atunci când tăcerea ne învăluie cu faldurile sale cernite.