Nu este o știre de senzație, ci purul adevăr: cu trei ani înainte de a intra în eternitate, celebrul scriitor francez primea o asemenea înaltă distincție, considerată ca fiind o personalitate distinctă în rândul scriitorilor din țara sa și din întreaga lume. Ceva mai mult, ca un fapt cu totul inedit, Albert Camus s-a bucurat și de faima de a fi dăruit sportului, fotbalului în mod deosebit, cei mai frumoși ani ai copilăriei și adolescenței. Șansa de a fi răsplătit cu un Nobel nu i-a surâs, însă și unui alt corifeu al literaturii din Franța, nu mai puțin apreciat și pe mapamond, Henry de Montherlant, chiar dacă și el, în tinerețe, s-a dovedit a fi un împătimit al sportului rege…
De bună seamă că nu fotbalul a determinat o asemenea împlinire celui care încă din anii de liceu și de studenție apăra buturile echipei Racing Universitaire din Alger, orașul său natal. Se afirmase ca un talent notoriu. Mulți i-au și anticipat un parcurs strălucit în marea performanță. Numai că a intervenit o suferință cu urmări tragice: o tuberculoză care s-a declanșat când încă nu își încheiase studiile universitare. Viitorul scriitor plătea un tribut aspru anilor din fragedă copilărie, rămânând fără tată, încă de la vârsta de un an. Cu eforturi supraomenești, mama sa, o modestă muncitoare la o fabrică de cartușe din Alger, apoi spălătoreasă cu ziua la diferite familii, a reușit să-i asigure cât de cât condiții spre a urma cursurile școlii primare și ale liceului. Ulterior, numai prin colaborarea la ziarul „Alger Republicain” s-a putut descurca în anii de studenție. Scria de toate: note, reportaje (din tematică nelipsind întâmplările din lumea sportului) și chiar articole de fond, așa cum se va consemna și mai târziu, când va ajunge redactor-șef la ziarul „Le Combat”. Calitatea de ziarist avea să însemne încă un pas către împlinirea supremă de scriitor…
Personalitate complexă, veșnic neliniștită, Albert Camus a abordat aproape toate genurile literare: eseuri, romane (L’Etranger – Străinul, La Peste – Ciuma), teatru (Caligula, La Malentendu – Neînțelegerea, L’Etat de siѐge – Starea de asediu, Les Justes – Cei drepți). Nu lipsită de interes a fost și o lucrare cu temă filozofică, La Mythe de Sisyphe, un fel de ripostă la curentul „existențialist”. De asemenea, adnotări și traduceri din Lope de Vega, Calderon de la Barca, William Faulkner ș.a. O motivație cu acoperire totală pentru ca opera lui Albert Camus să se constituie într-un veritabil tezaur al literaturii franceze moderne.
Ce l-a apropiat pe scriitor de lumea mirifică a sportului, a fotbalului cu precădere, dar și a altor discipline (natația, scrima, boxul) prezente constant în reportajele sale? A fost, cum au recunoscut, fără rezerve, toți cei care l-au cunoscut, l-au cultivat și l-au îndrăgit, generozitatea cu care de-a lungul vieții sale a căutat ca prin sport să evidențieze frumusețea, bucuria, prietenia, puritatea și adevărul. Mai presus de orice a fost și o lecție de morală pe care a extras-o dintr-o experiență sportivă fundamentală. Repeta deseori că tot ce a învățat în domeniul eticii avea să-l apropie tot mai mult de un alt exponent de referință al literaturii mondiale, cum a fost Ernest Hemingway; cum se știe și el un neobosit pledant pentru exercițiul fizic, pentru sport. Și unul și celălalt au susținut fără încetare că „sportul te învață să câștigi cinstit, dar și să pierzi cu demnitate. Prin urmare, sportul te învață de toate, te învață ce este viața!”…
O profesiune de credință a celor doi iluștrii scriitori, dar care este ignorată vizibil tocmai de cei de care depinde nu numai prezentul, ci și viitorul sportului. O realitate dezamăgitoare, în fotbal și nu numai. Și cât poate fi de trist – evidențiată tot mai pregnant – chiar și în țara noastră…
Comentarii recente