Irina Airinei: Care sunt primele amintiri din viața poetei Maria Găitan?
Maria Găitan Mozes: M-am născut în Basarabia și am venit în România în 1943. Am învățat primul an la Chișinău la o școală de educatoare și norocul a fost că toată administrația școlii a fost transferată în România. Dar în România am venit la… nimeni. Noroc că am găsit un consătean care m-a găzduit și, după aceea, când a început școala, casa mea a fost internatul. Mai aveam doi frați în România. Am terminat școala în ‘49. Cât am fost în școală am trăit sub pavăza unei evreice care era directoare, care ne-a cazat undeva în spatele școlii pentru a nu fi găsite și trimise înapoi. Tata era mort deja. La terminarea școlii m-au trimis la una dintre primele gospodării colective, Livedea, ca educatoare la grădiniță și acolo eram vizitată de oameni politici, scriitori, pictori, muzicieni. Și a venit acolo Veronica Porumbacu. Unde s-o găzduiască? La mine. La urmă, poeta mă întreabă: „Dar cine îți face materialul didactic pentru copii?” La care eu i-am răspuns: „Eu singură îmi fac materialul, în special poeziile. Am trimis la concursuri, am început să fiu premiată.” Veronica Porumbacu mi-a citit versurile. O poezie a mea a fost publicată în „Viața Românească”.
Efectul era previzibil…
Într-adevăr, am fost trimisă să fac parte din prima promoție a Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, care urmărea educarea în spirit comunist a viitorilor scriitori și critici literari meniți să creeze „literatura nouă” în Republica Populară Română. Școala de literatură oferea condiții materiale foarte bune într-o perioadă de penurie generală, impunându-ne nouă, elevilor, o disciplină aproape cazonă și o adevărată cenzură asupra minții și vieții fiecăruia dintre noi.
Considerați școala un rateu, așa cum o definește un cercetător?
Deloc. În primul rând, în școală se prefigurau talente care vor deveni scriitori de valoare, oameni cunoscuți. Aurel Rău, Victor Felea de la Iași, Dumitru Ignea, Georgeta Sauciuc, viitoarea soție a lui Ion Istrate, Mira Iosif, Fiduș, Carol Isac și Ion Țârnu, critic, S. Damian, Paul Anghel, Ștefan Iureș, Ilie Purcaru, Ștefan Bănulescu, Cernescu. Eu venisem de la Livedea la Școală în prima promoție în care mai erau Olga Tudorache, Aneta Argint, Dumitru Hâncu. Proveneau din diverse domenii, zidari, țesătoare, eu eram educatoare… Talentați toți. Și acolo, ca profesori i-am avut pe domnul Gafița, pe domnul Andrei Strihan, pe Silvian Iosifescu. Iar școala era condusă de Petre Iosif. La Școala de Literatură era un entuziasm de nedescris… școala a fost un lucru foarte bun și a adunat oameni de mare talent. Georgeta Horodincă, bunăoară, prietena mea. O constelație de talente pe cerul literelor românești s-a născut aici.
Ne întâlneam cu Sadoveanu, cu toți marii scriitori care fuseseră chiar în vizită la Livedea… La internat nu aveam voie să citim decât literatura permisă de autorități. Studiam foarte multă literatură rusă. Dar și foarte mult marxism. Cu Ștefan Bănulescu am fost prieteni, cu soția lui de asemenea. Sadoveanu venea la școală. Aveam ca profesori pe Andrei Strihan, pe Silvian Iosifescu, pe Galina Maievska, excepțională profesoară de rusă. Eu nu am cerut să ajung la Școala de Literatură; eu am fost adusă.
Maria Găitan cu Ion Horea și Aurora Cornu
După terminarea școlii, pentru mine a început alt episod dificil; nu aveam loc nicăieri. Cei de la Uniunea Scriitorilor au realizat că mă luaseră din învățământ, unde avusesem un loc de muncă. Au vrut să mă trimită să lucrez în presa de la Bicaz. Nu puteam merge deoarece frații mei erau în București. M-au trimis la „Albina”. Am intrat pe un post administrativ la „Tânărul Scriitor”. Eu, fiind din Basarabia, nu aveam loc nicăieri. Traian Iancu, colegul meu, încerca din răsputeri să mă ajute. El m-a ajutat să obțin și casă în București. Cu Aurora Cornu mă cunoștea foarte bine, ea lucra la „Viața Românească”, eu la „Tânărul scriitor”, în aceeași clădire.
M-au mai trimis la „Pionierul”, unde am lucrat cu Sonia Larian. Am reintrat în învățământ și am revenit la scrisul pentru copii. Am publicat un volum, Visător, care s-a tipărit la Editura Ion Creangă într-un tiraj colosal de 40,600 de exemplare. Și am continuat să public în reviste pentru copii. În plus, aveam sarcina de la revista „Tânărul Scriitor” să mă ocup de cei care începuseră deja anul I, următoarea promoție: erau Labiș, Andrițoiu, Covaci, iar eu, din partea UTM-ului, trebuia să mă ocup de ei. Invitată de Sadoveanu, a trebuit să citesc din poeziile mele. Eram asociată cu figura învățătoarei din Chartreux – un film rusesc în vogă pe atunci. Mai târziu, în Israel, am avut norocul să dau peste profesorul Strihan.
Cum s-a scris etapa israeliană a vieții dumneavoastră?
Am venit în Israel în 1977. Era aici I. Schechter, pe care îl cunoșteam din școală, Eugen Campus, Gina Sebastian Alcalay, Solo Iuster și Elena Tacciu. La „Viața românească”, apoi, s-a format cenaclul nostru; profesorul Strihan mă cunoștea. Am publicat, aici, în Israel, câteva cărți în română și în ebraică. După ce am publicat Identitate, m-am trezit cu materialul acasă, tradus de un om pe care nu îl cunoșteam: dr. Laiș. O traducere foarte bună. Apoi alți scriitori mi-au tălmăcit poeziile în ebraică. La cenaclu am mers mai mult de 20 de ani. Era Campus, era Terner, era Sebastian Alcalay, era Shaul Carmel, scriitori mari. Apoi am scris alte câteva cărți: Sub tâmpla cerului, Asta sunt – cu care am fost la Iași la Săptămâna poeziei. Alexandru Mirodan mă cunoștea și el din România și reîntâlnirea cu el a fost pentru mine un izvor de putere și de încredere.
Maria Găitan, Labiș
Era un cenaclu serios condus de Shaul Carmel. Fischoff, Știru, Luiza Carol, Solo Har. Erau niște seri foarte plăcute. În vizită veneau oaspeți din România, Mira Iosif, Ștefan Iureș au fost de câteva ori, a venit de la Iași editorul Adi Cristi. Am fost invitată la Săptămâna poeziei de la Iași. Am publicat un volum, atunci. Acolo m-am întâlnit, după aproape 60 de ani, cu Aurel Rău. Am avut fericirea să citesc poezii în aula expoziției de la Iași. De când sunt în Israel, toate cărțile mele au apărut aici, la Editura Familiei. Sunt alături de Dragoș și Ioana Nelersa, cei care conduc Editura Familia, „Gazeta Românească”, „Revista Familiei”, revista „Izvoare”, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. Îi susțin și sper să cultivăm cu tot sufletul și spiritul nostru, noi, scriitorii de origine română, frumoasa limbă română căreia îi aducem prinosul muncii și talentului nostru. O constelație de talente pe cerul literelor românești continuă să strălucească în Israel.
Comentarii recente