Din dimineți cu vag miros de rouă,
Cu slujbe auzite prin pereți,
Îți dau de veste că mi-e dor de tine,
Ca de-un poet pierdut printre poeți.
Pe stradă trec mașini cu zvon de pâine
Și cărți fără coperte trec absurd,
Orașul tot se-adună în absențe
Și rătăcește muzicile surd.
Miros de arme, spaime, pandemie,
Un semn de cruce fac cu mâna ta
Și mă mai rog să-ți fie bine ție,
Cât lacrima mă minte c-ar conta.
Și la ferestre vin uitate păsări,
Cu măști din fum și cu oglinzi din zaț,
Albastrul dinspre ochi devine verde
Și își consumă pleoapa cu nesaț.
Din dimineți căzute într-un pântec,
Adeveresc absențe, primăveri
Și mor și eu cu fiecare ziuă
Ce trece în arhive simplu: ieri.
Atât să știi – poți chiar să și contești –
E zvon de pâine iar în București.
Caspar David Friedrich, Femeie la geam, 1822
Comentarii recente