Succesuri!

Trebuie să recunosc: am adevărate obsesii când este vorba de sănătatea limbii române și de indiferența celor ce s-ar cuveni s-o străjuiască. Iată: am ascultat la un post onorabil de radio (în sensul audienței) o jună cu veleități de reporter care așeza repetat în undă un cuvințel jalnic stâlcit: „percepte” (l-am auzit nu o dată și pe Băsescu pronunțând la fel). Evident, în loc de „precepte”. S-o fi gândit, dacă nu-i prea mult spus și asta, că „percepte” o fi văr de-al doilea cu „a percepe”. Adevărat, ambele cuvinte au aceeași origine, provenind din latină prin filieră franceză, numai că „precépt” (din lat. praeceptum) n-are nici o legătură de sens cu „perception”, ci doar sonoritate înșelător asemănătoare. N-aș zice că-i un capăt de țară să nu știi ce-i aia „precept”, dar o străveche și răs-verificată rețetă gazetărească spune că, atunci când nu știi, nu te bagi; cine tace, filosof rămâne. Cu adevărat grav este că o instituție, fie oficial mandatată să informeze și să educe publicul cel mai larg, fie auto-însărcinată prin însăși solicitarea autorizării de funcționare, trimite către milioane de ascultători cuvinte ologite. Mult mai versată într-ale meseriei, coordonatoarea emisiunii, veselă, plină de viață și cu replica săltăreață la îndemână, a tăcut mâlc, deși putea nu numaidecât s-o apostrofeze public pe juna incultă, ci, simplu, să pronunțe, cu tâlc, ceva mai apăsat cum e corect. Nu-s decât două ipoteze: ori nici dumneaei n-are habar de (in)corectitudinea flagrantă a novicei, ori a considerat că n-are prea mare importanță dacă la radio se vorbește ori nu corect românește. și-n primul caz, dar mai ales în al doilea, te cuprinde o tristețe… iremediabilă, fiindcă radioul și televiziunea sunt gestionarii de facto ai corectitudinii exprimării. S-a isprăvit de mult cu dictatul Academiei: nimeni nu mai ia poziție de drepți când forul suprem al intelighenției naționale dă cutare decizie cu caracter de normă. Dovada: fiecare scriem cu â sau cu î după cum ne dictează propriile convingeri ortografice, deși Academia a decis de mult (inclusiv cu argumente… politice!) când și cum să așezăm căciula incomodei vocale. Blog-urile internetului oferă cel mai exact tablou al inculturii nației: te crucești când vezi cum ies fără jenă în public indivizi incapabili să ortografieze corect cea mai simplă propoziție. Până și înjurăturile le stâlcesc gramatical! și, culmea, își mai dau cu părerea în chestiuni de… cultură! Radioul și televiziunile țin în mână corectitudinea exprimării din toate punctele de vedere, inclusiv bună cuviința vorbirii. Cum aude la radio și la tv., așa pronunță românul, și ce fac onorabilele noastre instituții? Nimic de spus, există emisiuni dedicate limbii, unele chiar istețe; din păcate, preocupate mai degrabă de curiozitățile lingvistice aflate în marginea interesului major al vorbitorilor românei corecte. Care interes major, desigur, nu poate fi altul și-n vreme de tihnită pace, și-n caz de pandemie, decât prezervarea sănătății limbii nației. La tv., dispariția întru totul regretabilă a vulcanicului enciclopedist Pruteanu n-a fost niciodată cât de cât compensată prin impunerea vreunui publicist de talia și forța regretatului ieșean, capabil să pună în discuție nu flecuștețe de genul „știați că?”, ci, într-adevăr, epidemiile din vorbirea nației. După cum a constatat CNA, cele mai multe erori prezente în emisiunile radio și tv sunt de dicție (mutarea incorectă a accentului numelor proprii pe o penultimă silabă… inexistentă; aceasta-i o ispravă a radioului, considerată acum, de mulțimea inculților, dovadă a utilizării unei exprimări „elevate”!). Și așa a rămas, Grădinarίu în loc de Grădináriu, Pădurarίu în loc de Păduráriu. Pe tatăl Pădurariu îl cheamă într-un fel, pe fiu, altfel! Mă declar învins și-n ceea ce privește deplina încuibare a incultului „ca și”. Am combătut cât am putut prin fila gazetelor, au protestat și alți câțiva, degeaba, tâmpenia cât casa a ajuns… semn de cultă elevare lingvistică! Cu ce justificare de evoluție istorică, de logică, de simț al limbii? Nici una! Tot CNA sesizează erori în materie de ortoepie și ortografie (37%), alte distorsionări din sfera vocabularului (27%), de necunoaștere a sensului unor cuvinte, de exprimări pleonastice și, în fine, erorile de topică, sintaxă, frazeologie (22%). Despre țigănizare (cum altfel să-i, spun, „romizare”?), n-am informații în procente. S-au încuibat temeinic dezacordurile de tipul „doisprezece mii” (mă-ntreb dacă cei ce le comit pronunță și „doi mii” – poate-mi răspunde dl. Rareș Bogdan), și, în special, reducerea buchetului „a, al, ai, ale” la mai ieftinul a unic. O singură dată pe săptămână dacă li s-ar spune românilor că-i stupidă exprimarea „eu, ca și ministru”, fiindcă nu-i vorba despre nici o comparație și demnitarii noștri sunt, oricum, incomparabili, dezordinea lingvistică s-ar mai atenua cât de cât. Dar pe cine să intereseze chestiunea? Totdeauna se găsesc alte priorități! Fără implicarea decisă a radioului și televiziunii, nu vom avea niciodată, în însănătoșirea limbii române, succesuri!

Henri Matisse, Natură moartă cu cărți și lumânare, 1890