Filaret al Râmnicului și contribuția sa la dezvoltarea traducerilor patristice în limba română (I)

Literatura patristică nu reprezintă doar un capitol al culturii, ci, mai mult decât atât, constituie o mărturie și un îndrumar spre aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu, un medicament pentru vindecarea tot mai deplină a omului, dar și coordonatele experierii îndumnezeirii ființei umane, mărturie a putinței omului de a ajunge la „unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni IV, 13).

Pe teritoriul patriei noastre au circulat o serie de scrieri patristice încă din primele secole, lucru facilitat de vorbirea limbii latine în spațiul actual al țării noastre. Odată cu formarea limbii române, s-a simțit nevoia traducerii scrierilor patristice în limba vorbită de popor, alături de Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, dar și a cărților de cult, atât de necesare rugăciunii comunitare.

În toată această lucrare de tălmăcire a Sfintei Scripturi, a cărților de cult, cât și a scrierilor Sfinților Părinți, ierarhii râmniceni au avut un rol major, cei mai mulți dintre aceștia luând lucrarea de traducere a cărților sfinte ca o îndatorire prioritară a lor din iubire de oameni, așa cum Filaret al Râmnicului mărturisea: „Pentru aceea ne-am îndemnat de le-am tălmăcit numai pentru dragostea voastră”¹. În acest sens, bine-cunoscută este activitatea culturală a Sfinților Antim Ivireanul și Calinic de la Cernica sau a episcopilor Damaschin, Clement, Grigorie, Chesarie, Filaret etc.

Despre activitatea episcopului Filaret al Râmnicului de traducător al cărților de cult s-au scris sute de pagini, îndeosebi despre contribuția sa la definitivarea traducerii celor doisprezece Mineie, lucrare pe care o realizează împreună cu episcopul Chesarie, prietenul său, amândoi fiind ucenici ai mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, despre care episcopul Melchisedec Ștefănescu mărturisea că: „Acest bărbat, de națiune română, foarte erudit și profund cunoscător de limba elină, și cu o viață cuvioasă și plină de râvnă pentru ridicarea bisericii naționale, era ca un centru împrejurul căruia se aduna toată inteligența profană și bisericească. Mitropolia era o școală de cuvioșie și de învățătură; ținea pe lângă sine dascăli, oameni învățați adunați de prin diferite locuri și ucenici de asemenea învățați și doritori a se învăța”². În paginile de față vom accentua contribuția majoră a lui Filaret al Râmnicului la traducerea a câtorva scrieri patristice, împlinite de el sau împreună cu alții: „Ucenicii Mitropolitului Grigorie sub conducerea lui, și împreună cu dânsul traduceau din elinește cărți bisericești de tot felul, care nu erau încă traduse în românește, sau revizuiau pre cele anteriore, și le tipăreau în tipografia mitropoliei, sau a Râmnicului, ori a Buzăului”³.

Despre împreuna lor lucrare la tălmăcirea Mineielor, mărturiseau aceștia: „la tălmăcitul Mineielor și îndemânarea tiparului lor nu numai la un sfat am fost amândoi din început, ci și la osârdie cu asemenea râvnă”⁴.

Mulți istorici și cercetători, urmând părerii episcopului Ghenadie Enăceanu al Râmnicului, consideră că episcopul Filaret al Râmnicului, (1780-1792) ajuns și mitropolit al Ungrovlahiei (1792-1793), era grec de neam⁵, fără a reuși să precizeze data la care a venit acesta în țara noastră. Astfel, în monografia⁶ scrisă de Ghenadie al Râmnicului, pe atunci arhimandrit, putem citi că: „D. Lesviodacs în catalogul Mitropoliților și al Episcopilor Valachiei nu zice nimic, relativ la originea lui Filaret și nu vorbesc despre el, de cât de la timpul, când el a devenit Mitropolit titular al Mirelor. Și e prea adevărat că condica de hirotonii a Mitropoliei Ungro-Valachiei are acte, relative la persona lui Filaret numai de la această dată. Noi însă dispunem și de un manuscript grecesc, intitulat: „Συλλογή διαφόρων έπιστολών πολίτικων — Adunare de diferite epistole politice”, precum și de un număr de documente contemporane, din care vom fi în stare de a scoate mai multe date, relative la persoana lui Filaret și vom da lectorilor noștri cunoștințe și în privința, originii lui Filaret, a activității lui până ce a devenită Mitropolit al Mirelor și în fine de la această dată până când el a ajuns Episcop de Râmnic”. Acestui document, Ghenadie Enăceanu asociază alte două scrisori, din octombrie 1792, dintre Patriarhul Neofit și episcopul Filaret, în care aceștia își amintesc de tinerețea lor, când erau ucenici ai mitropolitului Partenie al Târnovului⁷. Din toate aceste documente episcopul Ghenadie concluzionează că: „Filaret nu era român de origine; mai mult, el fiind conviețuitor cu Patriarhul Neofit la Mitropolitul Partenie de Târnovo, trebuie să fi fost grec de origine, după cum erau toți mitropoliții Bulgariei pre acele timpuri și mai ales Patriarhii de Constantinopol”⁸.

Ideea că episcopul Filaret al Râmnicului a fost grec a fost îmbrățișată de o serie de cercetători, printre care și Nicolae Iorga⁹, care negau faptul că el ar fi tradus o parte din Mineie în limba română, punând această traducere exclusiv în seama episcopului Chesarie și poate și în cea a altor câțiva ucenici ai acestuia, iar episcopul Filaret doar „își atribuie nevoința și tălmăcirea”¹⁰. Acest argument însă nu este deloc convingător. Istoria ne vorbește de foarte mulți tineri români care uceniceau pe lângă ierarhi greci, veniți în țara noastră¹¹, iar noi îmbrățișăm, fără doar și poate, această idee. Academicianul Mircea Păcurariu susține că Filaret a fost de neam român sau poate macedo-român¹². În sprijinul acestei idei, părintele academician aduce argumentul unui pomelnic al lui Filaret, descris  de către T. G. Bulat, în care sunt înșiruite o serie de nume românești, precum: Ioan, Dimitrie, Zamfira, Sandu, Maria etc.¹³, dar și din cercetarea activității sale culturale și pastoral-administrative¹⁴. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, în Schițe biografice din viața Mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești, cu care el a fost în relațiune de aproape¹⁵, este printre primii istorici care susțin vădit originea română a episcopului Filaret: „Asupra originii și naționalității Episcopului Filaret nu sunt până acum ieșite la iveală date sigure. Din o corespondență grecească între patriarhul Neofit și Filaret, ca Mitropolit al Ungro-Vlachiei, Preasfinția sa Arhiereul Ghenadie Enăceanul, carele posedă acea corespondență, conchide, că Filaret ar fi fost de origine grec […]. Din aceste două pasaje, eu încă nu mă pot convinge, că Filaret n-a fost român. Se poate, că Parthenie Mitropolitul Târnovului să fi trăit în București, ca mulți alți arhierei greci, destituiți ori paretisiți de la eparhiile lor din Turcia, care veneau apoi și trăiau în România, alipind pe lângă dânșii pentru servicii tineri monahi ori mireni, nu numai dintre Greci, dar și dintre Români, precum a putut să fie Filaret, carele după moartea starețului său grec a continuat studiile și cariera sa bisericească în țară. Admițând că el ar fi fost de origine grec, precum afirma preasfințitul Ghenadie Enăceanul, nu putem să nu recunoaștem că el pe deplin și-a însușit limba, sentimentele și trebuințele naționale românești, și a lucrat in toată viața sa ca cel mai eminent Român, precum odinioară neuitatul Episcop al Râmnicului și Mitropolit Antim Ivireanul”¹⁶.

Filaret de Râmnic, portret din Enciclopedia României, 1938, vol. 1, p. 613

Un alt argument că Filaret era român decurge dintr-o scrisoare a lui Ienăchiță Văcărescu, Marele Vistiernic al Țării și Dikeofilax al Patriarhiei Ecumenice, care în anul 1787, finalizând cea dintâi Gramatică a limbii române, „o trimite mai întâi spre observare si criticare Episcopului Filaret”¹⁷, care după ce o corectează o tipărește în tipografia Episcopiei Râmnicului, în anul 1787: „Prea cinstitului, sfințitului, iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii a Râmnicului și Craiovei, Exarhul Noului Severin, Kir Filaret. Și la cine alt se cuvine, scrie Văcărescul, a se arăta meșteșugul cuvântului, de cât la îndreptătorul de cuvântul adevărului. Și la ce altceva se poate cerca metalul aurului și argintului, decât la piatra cea cercătoare? Dumnezeiasca providență, care te-a povățuit spre râvna acestei învredniciri, de a fi adică îndreptător de cuvântul adevărului său, te-a gătit, mai înainte, ca pe un vas primitor de acest mai pre sus de tot cuvântul firesc dar, împodobindu-te și cu știința cuvântului firesc și pentru că erai împodobit cu știința cuvântării firești, te-a făcut îndreptător și cuvântării celei peste fire, sau pentru ca te-a ales a fi îndreptător cuvântării celei peste fire, te-a împodobit și cu știința cuvântului firesc, acum ești îndreptător și al unui cuvânt și al altuia”¹⁸.

Se pare că episcopul Filaret ar fi învățat carte la Academia Sfântul Sava din București, unde și-a și însușit în chip temeinic cultura și limba greacă¹⁹. S-a călugărit la Mănăstirea Căldărușani, unde și ajunge egumen. Poate că nu este întâmplător că se călugărește la această mănăstire, care nu era închinată Locurilor Sfinte și, astfel, nu era condusă de greci. Introduce în această mănăstire rânduiala Sfântului Paisie de la Neamț, implicând monahii nu doar în activități administrativ-gospodărești, ci și culturale, de tălmăcire a cuvântului lui Dumnezeu. În  anul 1776, a fost ridicat în treapta arhieriei, fiind ales Mitropolit al Mirelor. În anul 1780, trecând la cele veșnice, episcopul Chesarie al Râmnicului, cu încuviințarea Patriarhului Sofronie²⁰, este numit episcop al Râmnicului: „Fiindcă ni s-a raportat de către binecinstitorul și preaînaltul și prea mult creștinul Domnitor al Ungro-Valachiei, D.D. Alecsandru, fiul nostru cel întru Hristos Dumnezeu prea iubit și mult dorit, că episcopia Râmnicului cea supusă Mitropoliei Tale a rămas fără de stăpân și se cheamă prin votul comun și alegerea canonică, spre primirea acestei obișnuite succesiuni, Mitropolitul titular al Mirelor, D. Filaret, ca cel ce este vrednic și învățat în conducerea poporului și am fost întrebat de către înălțimea sa, dacă este posibil, ca din Mitropolit titular să se strămute la o episcopie și noi răspunzând, scriem pre larg înălțimei sale, și dăm voie pentru o asemenea strămutare. Deci scriind, poruncim preasfinției tale ca să faci o asemenea strămutare și să stabilești pre titularul Mitropolit al Mirelor, D. Filaret, arhiereu și episcop autentic, legal și canonic al episcopiei celei văduve a Râmnicului”²¹. Lucrul acesta s-a petrecut firesc, Filaret lucrând deja de mulți ani în Episcopia Râmnicului, împreună cu Episcopul Chesarie, cunoscând astfel foarte bine necesitățile eparhiei.

Continuare în numărul viitor

NOTE:

[1] Filaret al Râmnicului, „Prefață” la Sfântul Teodor Studitul, Cuvinte, Râmnic, 1784, f. 5.

2 Melchisedec Ștefănescu, Schițe biografice din viața Mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești, cu care el a fost în relațiune de aproape, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1887, an XI, nr. 1, p. 7.

3 Melchisedec Ștefănescu, Schițe biografice, p. 7.

4 Filaret al Râmnicului, „Prefață”, Mineiul de pre Aprilie, Râmnic, 1780.

5 Ghenadie Enăceanu, Mitropolia Ungro-Valahiei. Filaret II, în „Biserica Ortodoxă Română”, an V, nr. 5, 1881, pp. 317-319.

6 Ghenadie Enăceanu, Mitropolia Ungro-Valahiei. Filaret II, în „Biserica Ortodoxă Română”, an V, nr. 5, 1881, pp. 314-327 și an V, nr. 7, pp. 443-463.

7 Ghenadie Enăceanu, Mitropolia Ungro-Valahiei. Filaret II, p. 318.

8 Ghenadie Enăceanu, Mitropolia Ungro-Valahiei. Filaret II, pp. 318-319.

9 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), vol. II, ediție îngrijită de Barbu Theodorescu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969, p. 299.

10 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. II, Tipografia Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1909, p. 156.

11 Cf. și pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, ediția a II-a, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 401.

12 Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, p. 401.

13 Cf. prof. T.G. Bulat, Metocuri mănăstirești în Craiova și importanța lor, în „Mitropolia Olteniei”, an XXVII, 1975, nr. 5-6, p. 377.

14 Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, pp. 401-402.

15 Melchisedec Ștefănescu,  Schițe biografice din viața Mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești, cu care el a fost în relațiune de aproape, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XI, 1887, nr. 1, pp. 3-43 și nr. 2, pp. 126-163.

16 Melchisedec Ștefănescu, Schițe biografice, pp. 35-36.

17 Melchisedec Ștefănescu, Schițe biografice, p. 133.

18 Melchisedec Ștefănescu, Schițe biografice, p. 133.

19 Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, p. 402.

20 Condica Sfântă, publicată după original de arhiereul Ghenadie Craioveanu, Tipo-Litografia Cărților Bisericești, București, 1886, pp. 229-231.

21 Condica Sfântă, p. 230.