Apreciat poet, dar mai ales romancier, François Mauriac n-a fost prea departe de fenomenul sportiv. Oare nu este el cel care a catalogat veacul al XX-lea drept „un straniu secol al sportului”?

În blocnotesurile sale din „Le Figaro Littéraire”, Mauriac evidenția nu numai atracția și frumusețea întrecerii de pe stadion, dar și veleitățile unor sportivi, cu reușite și eșecuri, cum se întâmplă de regulă în viață.

Nu sunt puțini scriitori care împărtășesc opinia lui Mauriac despre sport. Între ei și polonezul Janusz Koniusz, care consemna în memoriile sale: „Sportul mi-a fost lângă inimă, încă din anii copilăriei, acolo la Sosnowiec-Niweca, unde am văzut lumina zilei. Eram nelipsit de la concursurile de alergări organizate în școală, la probele de sprint, dar, treptat, am avut cutezanța de a… ataca și proba de maraton!” Întâmplător? Mai degrabă inspirat de isprava legendarului soldat grec Filippides, care a alergat pe distanță de 42 de kilometri la Maratonul la Atena; spune clepsidra: în aproape patru ore.

La Roma, după două milenii și jumătate, etiopianul Bikila Abebe a realizat un salt de o oră și jumătate, în picioarele goale (ca și Filippides), readucând în Cetatea Eternă spiritul simplității antice. Ceva mai mult, scriitorul polonez a trăit satisfacția de a fi fost martor ocular la reușita lui Bikila, care avea să însemne, atunci, în toamna anului 1960, un nou record olimpic.

Fără ambiția de a stabili recorduri – nici măcar la nivelul țării sale – Koniusz a rămas fidel probei de maraton, ori de câte ori timpul i-a îngăduit, mai ales în „ferestrele” studenției, până la absolvirea Institutului de Pedagogie din Katowice, dar și ca tânăr publicist, inițial la revista „Życie Literackie”, apoi ca inițiator al unei organizații culturale zonale cu sediul la Zielona Góra, precum și în calitate de colaborator la alte publicații de mare interes în țara sa, cu precădere „Nadodrze” și „Odra”.

Poet prin definiție – între operele sale amintim volumele Ritmul circulației, Urma trecerii în zbor, În jurul cuvântului, dar și autorul unor povestiri cu o largă atracție între cititorii de toate vârstele (Nu călcați pe iarbă, Dialog în casă, Vacanță cu Iulia), Janusz Koniusz s-a impus atenției și prin pledoaria sa neobosită pentru sport. Și spune și de ce: „Pentru că prin sport transferăm trupului unele dintre cele mai puternice virtuți ale sufletului: energia, curajul și răbdarea… Adică tocmai contrariul bolii!” Și mai recunoaște ceva scriitorul polonez: „Cine desparte spiritul de trup se condamnă singur: dimineața – la două treziri, noaptea – la două somnuri. Dacă nu chiar la două insomnii…”

Când l-am cunoscut, cu ceva decenii în urmă, la Gdańsk, cu prilejul unei întâlniri atletice între sportivii polonezi și cei români, Koniusz arăta, la peste 50 de ani, ca unul de 30, cum remarcau – nu fără o discretă invidie – câțiva colegi de breaslă. El a și oferit explicația: „Există în lume epidemii de tot felul. Pentru mine, însă, gustul pentru sport reprezintă o epidemie de sănătate!”

Janusz Koniusz (1934 – 2017)