Acum douăzeci de ani, Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea, la inițiativa vrednicului de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea, inspirat de Dumnezeu, a adoptat în unanimitate o hotărâre prin care Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a devenit ocrotitor al urbei vâlcene de la poalele Dealului Capela. Acest act anamnetic, memorial, devine un prilej binecuvântat de a aduce înaintea ochilor noștri sufletești chipul acestui sfânt ierarh, împreună cu lucrarea lui culturală și duhovnicească, ce a făcut ca la Râmnicul Vâlcii clipa să se transforme în veșnicie, iar renașterea culturală și duhovnicească de aici să arate că valorile culturale ale Neamului nostru, ca și ale Europei în general, sunt legate inseparabil de activitatea jertfelnică a slujitorilor Bisericii Neamului. Cultura europeană este plămădită pe Cruce, iar Sfântul Antim Ivireanul, Sfântul Constantin Brâncoveanu și Cuviosul Ioan Arhimandritul, starețul de la Hurezi, au reușit prin lucrarea lor jertfelnică să facă din istoricul ținut al Vâlcii, pentru ultima parte a secolului al XVII-lea și începutul veacului al XVIII-lea, centrul cultural european din care au ieșit la lumina tiparului cărți atât pentru ținuturile românești, cât și grecești, slave, ivirene sau arabe, dar au și dus la desăvârșire un stil arhitectural și pictural iconografic, cunoscut în istoria culturii ca stilul brâncovenesc.

Dacă domnia Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost numită de Nicolae Iorga „monarhie culturală”, accentuându-se prin această expresie programul cultural și duhovnicesc pe care domnitorul sfânt l-a pus în lucrare în cei douăzeci și cinci de ani de domnie, trebuie să vedem că spre împlinirea politicii culturale a martirului domnitor un rol principal l-a avut episcopul de Râmnic și apoi mitropolitul Țării Românești, Sfântul Antim Ivireanul, ca și starețul hurezean Ioan Arhimandritul.

Întreaga sa viață, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a pus-o în slujba Bisericii, atât prin ctitorii de biserici și mănăstiri, prin cărțile care s-au tălmăcit și tipărit la porunca și cu cheltuiala sa, cărți de cult, dar și patristice, „ca să poată fieștecare român ce și puțină învățătură ar avea, să înțeleagă”, prin biblioteca întemeiată la Hurezi, referință culturală pentru întreaga Europă, fiind adevărată Casă a Cărții, cât și prin chipul paradigmatic al familiei sale. A avut unsprezece copiii, din care cei patru băieți care și-au sfințit viața prin martiriul acceptat, au fost foarte cultivați, buni cunoscători ai limbilor clasice, autori de cuvântări encomiastice.

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, sprijinit de voievodul Constantin Brâncoveanu, este cel care a pus temeliile culturii neamului nostru, prin lucrarea sa jertfelnică de zidire a limbii române, chiar dacă era așa cum deseori a mărturisit el însuși „ivirean de neam”. A păstorit ținuturile vâlcene aproape trei ani, între anii 1705-1708, reușind să întemeieze aici o tipografie, care a făcut ca succesorii săi în scaunul vlădicesc să facă din Râmnicu-Vâlcea capitala tipografiilor din țara noastră, continuând școala sa de tipografie înființată aici. Cărțile sale tipărite la Snagov și Râmnicu-Vâlcea au luminat secole bune întreg Răsăritul Ortodox, tipărind așa cum se știe nu doar pentru români, ci și pentru georgieni, slavi și chiar arabi. Cât a păstorit Episcopia Râmnicului, Sfântul Ierarh Martir Antim a tipărit nouă cărți, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu sute de pagini, în care apără învățătura apostolică dreptmăritoare a Răsăritenilor, împotriva prozelitismului catolic. De asemenea, s-a îngrijit de restaurarea multor biserici și mănăstiri din eparhia sa, precum: Surpatele, Fedeleșoiu, Cozia și Govora, apoi ctitorind, ca mitropolit al Ungrovlahiei, renumita mănăstire a Tuturor Sfinților din București, ce a și primit numele său, Mănăstirea Antim.

Ioan Arhimandritul, sfătuitorul de taină al voievodului Constantin, a fost adus de acesta de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung spre a ctitori lavra Hurezilor ca „loc pentru îngroparea sa și-a neamului său, ca si pentru adăpostirea unei vieți călugărești care să poată fi îndreptariu pentru cultivarea artei religioase si a scrisului bisericesc, o mănăstire fără pereche”, după cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga. Cuviosul Ioan a gândit această lavră împreună cu cele patru schituri ale sale într-o arhitectură spațială ce simboliza întreaga cultură europeană: o cruce ce avea în centrul ei Biserica Sfinții Împărați Constantin și maica sa, Elena, împărații întemeietori ai lumii bizantine, dar și cinstitorii Sfintei Cruci, după sutele de ani cu împărați răstignitori ai Bisericii. Lavra Hureziului a fost gândită de Constantin Brâncoveanu și Ioan de la Hurezi nu doar ca o necropolă domnească, nici doar ca un așezământ monahal cu viață chinovială, spre întărirea Ortodoxiei, atacată pe atunci cu multă putere de catolici și calvini, ci și ca un centru cultural și artistic, ce va fi numit brâncovenesc, având mijlocul ei renumita bibliotecă, devenită focar important al culturii europene. Această Bibliotecă de hrană dorită sufletului, această casă a cărților îmbie preaînțeleaptă îmbelșugare, după cum menționa inscripția pictată în anul 1708, deasupra ușii de intrare în ea, adăpostea edițiile bilingve ale operelor Sfinților Părinți și scriitorilor bisericești: Origen, Clement Alexandrinul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum și fondul filologico-teologic pe care s-a lucrat la diortosirea Bibliei din 1688: cele șase volume din Biblia sacra polyglota, tipărită în șase limbi la Londra (1653-1657), Lexiconul limbii grecești al lui Varinus Favorinus (1523), Lexiconul graeco-latinum al lui Petro Gillio (1523), colecția de volume greco-latine din Corpus Byzantinae historiae al lui Charles du Fresne du Cange, publicate în veacul al XVII-lea la Paris, care cuprindeau texte din istoriografia bizantină, începând cu secolul al IV-lea și continuând până la cele ale cronicarilor greci medievali, operele lui Procopius din Cezareea, volumele editate între 1645-1647 ale lui Ioan al VI-lea Cantacuzino și Nicetas Choniates, cele din 1686-1687 ale lui Ioannes Zonaras, opera unor Agathias, Acropolites, Ana Comnena, Ioan Cinamos, Georgios Kedrenos, Constantin Manases, Skylitzes, mai multe exemplare din Biblia de la București (1688). La acest fond de carte s-au adăugat și manuscrisele copiate „den porunca și cu osârdia” arhimandritului Ioan, grecești și slavone, de către copiști din școlile renumite de la Cozia sau Bistrița, arhimandritul însuși întemeind aici o școală de copiști.

Cuviosul Ioan a fost egumen al lavrei Hureziului timp de 34 de ani, din anul 1692 până la 15 iunie 1726. Odihna veșnică îi este în sfânta biserică Sfinții Împărați Constantin și Elena, în pronaos, semn de mare cinste al celor care au înțeles curata lui viețuire și l-au urmat întru aceasta. Osemintele sale au fost găsite și scoase din mormântul de aici de cel care a scos din mormântul de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului, continuator în zilele noastre, cu profundă evlavie și acribie desăvârșită, al lucrării începute în Eparhia Râmnicului de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Călugărul răstignit, pictat după tipicul proiectat de Arhimandritul Ioan, în pridvorul bolniței de la Hurezi, sintetizează întreaga lucrare culturală și duhovnicească a triumviratului spiritual vâlcean din acea vreme: Ioan Arhimandritul s-a jertfit pe sine, împreună cu Domnul și episcopul său, spre zidirea unei vieți duhovnicești și culturale paradigmatice, care a făcut ca ținuturile vâlcene să cunoască o adevărată Renaștere. O Renaștere în care nu omul a fost pus ca măsură a tuturor lucrurilor, ci Omul – Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. Renașterea culturală de la sfârșitul secolului al XVII-lea și primii ani ai secolului ai XVIII-lea, prin aceste trei mari personalități ale Bisericii și culturii neamului nostru, Constantin Voievod, Antim Episcopul și Ioan Arhimandritul, au făcut ca în țara noastră Renașterea să depășească barierele umanismului, deschizându-se către Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu. Astfel, la Râmnic, ca și atunci, la granița secolului al XVIII-lea, și acum putem trăi o clipă de renaștere întru veșnicie.

Detaliu icoană Sfântul Antim Ivireanul – taina muceniciei, de presb. Corina Negreanu Sursa: Cuvantul-ortodox.ro