E timpul

E timpul să vii –
copilăria mea e pe sfârșite.
Desfrunziți de basme, ochii mei
lasă de-acum luna și stelele să treacă.
Din preajma pupilelor,
ghețuri și urși albi
au pornit către poli și toată ființa mea,
până mai ieri uriaș risipită,
devine un amănunt al acestei lumi.
Prin munții inimii un voievod neaoș
umblă cu oaste să cumpere fier, piatră
și fântâni credincioase pentru cetăți.
E timpul să vii –
copilăria mea e pe sfârșite.
Trupului tău i-am scris aurul, hrisoavele
și sarea fierbinte din care, după datină,
se va îngădui, desțărmurit, un inel.

Nicolae Grigorescu, Păstoriţe, 1893-1900

Un târgoveț, pe la-nceput de veac…

„Sfârșit de veac și-alt veac de-aci-ncolțește –
deplin și gol dau luptă să se-nchege

când singur timpul semănând culege
și încă din sămânță-mbătrânește.
Pe mărul vieții numai noi dăm brâncii
bușiți de vânturi, arși de sfânta ploaie,
n-ajungem sus și coaja lui se-nmoaie
luându-ne târâș pe burta stâncii…”
…Astfel scria un târgoveț cu stare
în condică, pe loc rămas sub rând,
c-avea nărav să-nsemne, când și când,
frumosul gând, ori, grea, vreo supărare
și între socoteli din tot negoțul,
preț de măsline, stămburi, fier și gaz,
se limpezea al vremii lui obraz –
veac dovedit în veacul mort, ca hoțul.
Și parcă se-ntâmpla ceva prin toate,
prin scule-asemeni se-ntâmpla ceva,
carul căruței nu-i mai semăna
și alte puști soseau pe alte roate.
Alte lumini trăgeau din felinare
umbre mai lungi, pe blăni, la podul vechi,
unii vorbeau de-o boală de urechi,
împuroind nu târguri, ci popoare…
Și târgovețul sta cu tâmpla-n dește
și-l răsfoia o spaimă în obraz –
preț de măsline, stămburi, fier și gaz –
condica lui cu veacul ce-ncolțește
să mântuie de post și de belea…
…Pe călimări, șed palme mari de smoală,
răsare luna, fiartă, dintr-o oală
și urcă-n mirosul de halva…