D. Gusti la 140 de ani de la naștere

Cronologia Școlii sociologice a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Supraviețuitorii. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, creator de școală și reformator social, inovator al domeniului științelor sociale și creator de paradigmă, în tradiția marilor sociologi ai lumii. De la trecerea sa în dimensiunea perenă a neamului pentru care a gândit, a jertfit asemenea mucenicilor, au trecut 75 de ani și, iată, la ceas comemorativ ne lovim frunțile de același zid care a tot crescut prin „nemernicia” generațiilor succesoare, zidul uitării. Această mare școală care n-a murit de moarte bună ci asasinată, cum sublinia odată celălalt mare corifeu al ei, H.H. Stahl, n-a beneficiat de oglinda conștiinței urmașilor în expresia ei monumentală denumită enciclopedie, ori în aceea mai modestă a unui mic dicționar de termeni prin care s-ar evidenția sistemele de gândire ale membrilor școlii. Cultura română nu dispune încă de o Enciclopedie a Școlii Sociologice de la București. Institutul de sociologie al Academiei Române a lansat proiectul enciclopediei Școlii Gusti, care se află la al treilea volum dedicat, acesta, războiului nevăzut dintre marele gânditor și regimul bolșevic de ocupație și de opresiune. Cu ani în urmă, Fundația pentru Civilizație Rurală, „Niște Țărani”, la invitația inspirată a unui alt mucenic al literaturii române, maestrul Dinu Săraru, organiza o sesiunea dedicată Școlii sociologice de la București și fondatorului ei, D. Gusti. Prin oferta de benevolentă găzduire a Revistei Clipa vom susține un serial dedicat părții ascunse a vieții și operei marelui savant și anume confruntării sale cu ocupantul opresor și cu regimul de represiune. Această confruntare tragică atinge pragul ei maxim în ultima perioadă a biografiei marelui om care va fi și faza zvâcnirilor finale ale marii Școli de gândire. În 1948 „ultima serie de elevi ai lui D. Gusti și H.H. Stahl” termină sociologia, „în toamna aceluiași an sociologia era interzisă” (P.H. Stahl, Oameni și sate de pe Valea Moldovei, Paideia, 2004, p. 7). Școala sociologică a lui D. Gusti se născuse odată cu deplinătatea statului național, în pragul Marii Uniri, la Iași, prin coparticiparea a doi mari exponenți ai științelor societății: un istoric, Vasile Pârvan, și un economist, Virgil Madgearu. Școala, a cărei dată de naștere a fost aceeași cu data de naștere a statului național întregit, era, iată, suprimată odată cu anihilarea sensului național al statului român, la 1948, ca o primă consecință a instalării regimului de ocupație și dominație bolșevică în România.

Funcția oglinditoare a conștiinței țărănești capătă valențe universale în cadrul unor școli de gândire, cum era și Școala gustiană. Regimul de ocupație comunistă, cu rădăcini antiromânești și anticreștine, dezlănțuise războiul necruțător împotriva etosului care menține viața la praguri de înălțare spirituală, etos perpetuat prin opere, școli, instituții, memoria socială, într-un cuvânt prin toată gama pulsatorie a identității colective. În același interval, în contextul instaurării regimului bolșevic printr-un act de ocupație totală, militară, politică, economică (sovromurile sunt dovada), ideologică și deci culturală, Gusti, creatorul Școlii de sociologie de forță europeană, este supus unui persistent proces de urmărire informativă cu efecte represive devastatoare. Era ciclul bolșevic al urmăririi și represiunii ideologice a acestei extraordinare personalități a Școlii românești de sociologie. Elaborarea unei enciclopedii a Școlii Sociologice de la București nu putea să ocolească această parte a biografiei marelui om. În regimul de supraveghere și reprimare ideologică a lui Gusti se poate citi o fațetă cheie din istoria eroică a unei școli de gândire. O asemenea enciclopedie n-ar avea cum să ocolească războiul ideologic dintre această mare școală de gândire sociologică națională edificată pe sistemul de categorii ale gândirii colective a unui popor, pe de o parte, și un sistem de gândire antinațională, anticreștină, antieuropeană adusă la putere de aparatul militar și ideologic al unui imperiu ateu, cu aceleași atribute: antinațional, anticreștin, antieuropean. Acest imperiu se slujea, ca toate imperiile de altfel, de două corpuri de ocupație opresoare, corpul militar și corpul comisarilor politici. Despre războiul împotriva culturii române declanșat de corpul comisarilor roșii imediat după ocupație n-au scos un cuvânt autorii Raportului ratat asupra comunismului care, în schimb, trec o parte a responsabilității acestui război opresor, culmea batjocurei, asupra unora dintre marii scriitori ai acestei literaturi. Volumul elaborat în cadrul planului de cercetare al INSOC a fost dedicat acestei laturi importante pentru cunoașterea destinului unei Școli de gândire. Este vorba despre cunoașterea etapei represive, lichidatoriste din istoria Școlii sociologice de la București.

Dimitrie Gusti (1880-1955)

Etosul școlii înregistrează un zvâcnet în 1953, prin tentativa unor personalități din ultima serie de elevi ai Școlii – P.H. Stahl, Florea Stănculescu și Adrian Gheorghiu – de a publica seria de 16 volume asupra ansamblului arhitecturii țărănești: „ar fi fost, ne spune tot P.H. Stahl, cea mai completă prezentare a unei arhitecturi țărănești europene. Ne-a oprit, însă, după 5 volume, «comitetul central» care considera că volumele cuprind «prea multe cocioabe și prea multe cruci»” (Ibidem). „Ne apropiau, notează Paul H. Stahl, preocupări și gânduri comune despre soarta tragică a țării și amândoi ne ascundeam să nu fim deportați de ruși” (Ibidem). Reprezentanți de seamă ai Școlii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, marele martir, și A. Golopenția, Traian Herseni, fuseseră aruncați în temniță. Alți exponenți ai Școlii au fost supuși interdicției ori, ca P.H. Stahl, au fost împinși într-un exil fără speranțe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei școli sociologice de vizibilitate mondială. Dacă luăm ca reper începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, atunci putem socoti durata de viață a acestei mari școli de sociologie la 23 de ani. La vremea aceea mai toți elevii școlii aveau între 25 și 40 de ani. Dacă socotim longevitatea unei școli după vârsta celor care o compun, putem spune că școala ar fi trăit în chip firesc și în totalitatea ei cel puțin până prin anii ’80. Cu toate împotrivirile vremurilor, Școala Gusti n-a murit atunci, în anii ’50, ci a supraviețuit prin resurecțiile postbelice târzii care au trecut-o peste pragul generației fondatoare. Volumul dedicat războiului nevăzut al lui D. Gusti cu sistemul opresor editat de Editura Academiei în 2019, realizat în colaborare cu unul dintre excelenții cercetători asociați ai Institutului, sociolog el însuși, Ioan C. Popa, cuprinde tabloul complet al celor trei cicluri de supraveghere informativă a acestui mare savant român. Metoda folosită este aceea a observației indirecte și a cuprins cercetarea paralelă a scrierilor marelui sociolog dedicate conflictului său deschis cu regimul bolșevic și cu alte tipuri de formațiuni politice represive, conflict care a fost, indubitabil, factorul cheie al declanșării unei opresiuni de lung termen care a dobândit praguri insuportabile în faza regimului de ocupație și represiune bolșevică. După modelul pe care l-am conceput pentru această enciclopedie, volumul cuprinde și excerpte din textul criticii sociologice gustiene a regimului bolșevic instaurat în Rusia după marea operațiune anarho-nihilistă din 1917/18 a veacului trecut, și deopotrivă documentele faximilate asupra operației de urmărire informativă menită a controla și a suprima funcționarea socială a sistemului de gândire maximizat prin opera celui supus unei asemenea operațiuni de opresiune diabolică.

Noutatea Școlii sociologice de la București. Acum, când facem o evaluare a activității uneia dintre cele mai mari școli științifice din România, cu o durată de viață de 30 de ani dacă o socotim de la momentul de înființare a Asociației pentru știința și reforma socială (1918) și până la data desființării oficiale a învățământului sociologic (1948), trebuie să ne întrebăm ce anume definește această extraordinară mișcare a spiritului științific drept o școală și încă una care a primit botezul la București, ori încă mai riguros la Goicea Mare, la Nereju sau la Drăguș, Șanț etc.? Într-o prelegere ținută de Gusti întâi în Franța și apoi în câteva universități din SUA, la Chicago, Harvard, Wisconsin, Yale, cu titlul „An Approach to the Study of Social Reality”, în 1946/1947, Gusti înțelegea să caracterizeze școala sociologică de la București prin următoarele elemente definitorii: 1. sociologie monografistă; 2. a cerceta realitatea socială ca realitate compusă din cadre și manifestări sociale; 3. a admite principiul întâietății unităților sociale („societatea ca atare nu e nicăieri de găsit; ea apare sub forma unor societăți bine definite – unități sociale – familii, sate, orașe, regiuni, state, națiuni” ) (Gusti, t III, 431); 4. adoptarea unei metode adecvate de acces la cunoașterea unităților sociale ca atare, ca unități, și aceasta este metoda monografică; 5. a admite că agentul cunoașterii nu este insul izolat, intelectualul de cabinet, ci echipa multidisciplinară, iar locul cercetării nu este biblioteca ci studiul de teren; 6. studiul realității sociale trebuie continuat printr-o muncă social-culturală în căminele culturale, în casele de cultură și în școlile țărănești; 7. ținta întregii activități de cercetare este constituirea unei sociologii a națiunii. Ca o ilustrare a pragului atins de echipele monografice pe un atare ax, Gusti le prezintă studenților americani o statistică a cercetărilor de până atunci: 626 sate, orașe și regiuni, organizarea a 5000 de case culturale, și a peste 500 de școli țărănești. Scopul cercetării, subliniază Gusti, este cuprinderea întregului: „toate satele, orașele, și regiunile țării”, ceea ce va conduce în final la o sociologie a națiunii. 8. în fine un alt element definitoriu al școlii este Legea serviciului social, dată în 1939, ea a dăinuit un an; 9. un nou tineret universitar, „pregătit pentru o muncă constructivă, în acord cu un plan flexibil, bazat pe studiul direct al realității sociale și introducerea unui serviciu social obligatoriu pentru toți absolvenții din învățământul superior”, ca cea mai teribilă școală de energetism național; 10. elemente importante ale școlii Gusti sunt, în fine institutele sociale central și regionale (IS al Moldovei, al Transilvaniei, IS Banat, etc.); „Arhiva pentru știință și reformă socială ca tip de publicație cu o rubrică permanentă: Arhiva monografică”; 11. Muzeul satului ca „metodă eficace de a face comparare între sat și oraș,… adunând case din 30 de sate românești, reprezentative pentru toate regiunile țării; 12 Satul model sau satul nou în genul celui ridicat de echipe la Dioști, jud. Romanați; 12 filmul sociologic. La acestea se cuvin adăugate cele pe care Gusti nu le menționează: atlasul social, enciclopedia socială, etnomuzicologia. Nimic din toate acestea n-a contat în sistemul defensiv al Școlii și al marelui fondator, D. Gusti. Toate au fost supuse unei operații de scufundare și deci de eliminare din viața publică, culminând prin scufundarea în uitare forțată a sistemului gustian de gândire, care este un capitol românesc al marelui război ideologic postbelic de „spălare pe creier” inaugurat de aparatul comisarilor bolșevici la scara tuturor popoarelor din marele lagăr comunist. Volumul care cuprinde rezultatele cercetărilor celor trei etape ale proiectului nostru de cercetare este unul de enciclopedie noologică a dinamicii unei Școli de gândire. Adăugat celorlalte două volume dedicate în principal lui D. Gusti, acesta în care este examinat conflictul dintre două sisteme de gândire pe durata unui regim de ocupație, completează segmentele menite a susține arhitectonia proiectului enciclopedic lansat acum trei ani la Institutul de Sociologie. Se cuvine să menționez, la deschiderea serialului nostru, că Fundația Națională „Niște Țărani”, sub oblăduirea atentă a maestrului Dinu Săraru, a lansat un proiect de model gustian în legătură cu soarta satului românesc în perioada de tranziție. Asupra acestui proiect, el însuși neoglindit, vom reveni spre finele acestui serial.

NOTA:

1 Volumul III al Enciclopediei Școlii sociologice de la București, apărut la Editura Academiei în 2019 sub semnătura lui Ilie Bădescu și Ioan C. Popa.