În cercul marelui balans

Cânta un cuc, în frui de prui 

Și peste cer cădea un snop

C-un pic de frunzărit de ploi

Prin cârdășii 

Fără noroc 

Din cercul ce pleca grăbit 

Mă agățam de raze surde 

Și mă legam de infinit 

C-un brâu din visele-mi 

Absurde 

Și tot mai rătăcit pe drum 

Mă legănam în vremi de dans 

De un cercel de timp postum 

În roata marelui 

Balans 

Și iar o luam de la-nceput 

Pe sub brăzdarul dintre ploi 

Și iar mă regăseam cernit 

Prin cercul ruptului proptit 

În nesfârșitul dintre noi.

Plecând încet, trăind prin voi

Era să ning și eu un pic

Și să mă cern întâia oară

Dar am venit dintr-un nimic

Pe scara unui tren

De seară

Era să urc și eu în cer

Dar cerul rupt s-a despicat

Și eu prin trepte de nimic

Cădeam prin boabele de spic

Prin trepte vechi

În coș de moară

Era să fiu un iaz de pește

Dar prin năvodul unui clean

Am răsărit cumva orbește

Pe malul unui timp

Viclean

Era să cad urcând în sus

Spre poarta raiului din noi

Dar tot zburam prin nepătruns

Pulsând încet 

Trăind prin voi.

Jan Vermeulen, Natură moartă cu o carte deschisă, 1655

Jan Vermeulen, Natură moartă cu o carte deschisă, 1655