În cercul marelui balans
Cânta un cuc, în frui de prui
Și peste cer cădea un snop
C-un pic de frunzărit de ploi
Prin cârdășii
Fără noroc
Din cercul ce pleca grăbit
Mă agățam de raze surde
Și mă legam de infinit
C-un brâu din visele-mi
Absurde
Și tot mai rătăcit pe drum
Mă legănam în vremi de dans
De un cercel de timp postum
În roata marelui
Balans
Și iar o luam de la-nceput
Pe sub brăzdarul dintre ploi
Și iar mă regăseam cernit
Prin cercul ruptului proptit
În nesfârșitul dintre noi.
Plecând încet, trăind prin voi
Era să ning și eu un pic
Și să mă cern întâia oară
Dar am venit dintr-un nimic
Pe scara unui tren
De seară
Era să urc și eu în cer
Dar cerul rupt s-a despicat
Și eu prin trepte de nimic
Cădeam prin boabele de spic
Prin trepte vechi
În coș de moară
Era să fiu un iaz de pește
Dar prin năvodul unui clean
Am răsărit cumva orbește
Pe malul unui timp
Viclean
Era să cad urcând în sus
Spre poarta raiului din noi
Dar tot zburam prin nepătruns
Pulsând încet
Trăind prin voi.

Jan Vermeulen, Natură moartă cu o carte deschisă, 1655
Comentarii recente