Țara mea are nevoie de îngrijirile tale, Doamne!
Țara mea înseamnã pãmântul din care s-au nãscut pãrinții, bunicii, moșii și strãmoșii mei și acum sunt în Cerul dreptãții tale!
Câmpiile, dealurile, munții, apele, pãsãrile, animalele și toate câte existã sunt dintotdeauna aici, Tu, Doamne, le-ai fãcut pentru noi, oamenii, de folos sã ne fie!
În țara mea, toți ne tragem din aceeași mamã, vorbim aceeași limbã cu anotimpurile, stejarul, ciocârlia, lanul de grâu, coama calului și cu fiecare dimineațã!
Țara mea este Grãdina din care Maica Domnului și-a țesut, cu dragoste dumnezeiascã, brâul de flori, frunze și lacrimi pentru ce va sã vie!
Lacrimile pãmântului curg în izvoare spre a ajunge în Marea cu valuri înspumate, unde soarele rãsare în fiece dimineațã, semn ceresc spre care oamenii își așazã altarul bisericilor și se închinã pentru ca rugãciunile lor sã afle calea spre Tine!
În țara mea Tu ai fãcut sã se nascã toate câte sunt, spre folos sã ne fie!
Ai pus aici dragostea, dorul, iubirea, adevãrul, doina, primul rãsãrit de soare și locul unde se întorc pãsãrile cãlãtoare!
În țara mea, pentru cã oamenii își simt unii altora durerile, își dau „Bunã dimineața” și se întreabã „Ce mai faci, vecine?”
În țara mea, oamenii merg desculți prin ploi pentru a se naște curcubeul și culorile lumii ce boteazã zâmbetul copiilor!
În țara mea, oamenii nu mor, când le vine vremea se mutã în Cer! Stau cu toții laolaltã pentru cã în fiecare zi se gãsește câte ceva de fãcut la casa omului!
Țara mea este parte din bunãtatea Ta și toate câte le avem de la Tine sunt!
Astãzi ne-ai dat încã o zi pentru a fi împreunã!
Țara mea este tristã, Doamne! Strãini cu privirile reci, depãrtați de Tine, au venit printre noi stricându-ne rânduielile! Ne-au dispãrut zâmbetul, rostul mâinilor și al zilelor! Ne simțim tot mai stingheri în Țara pe care Tu ne-ai dat-o spre a ne bucura de viața ce am primit-o! Ne rugãm Ție pentru ei, spre a-i ierta și a-i învãța dragostea și rostul a tot ce existã!
Noi, toți ai Tãi, îți urãm sãnãtate, liniște, rãbdare, milã, putere sã ierți toate câte împotriva Ta sunt de la noi oamenii!
Mântuiește, Doamne, Țara noastrã și pe noi, fã-ne vrednici de ea!

Nicolae Grigorescu, Ciobănaș pe Valea Doftanei, 1903