Îmi amintesc de noaptea

în care El a venit brusc, neanunțat,

fiindcă nu se formalizează, nu-și face probleme dacă

ne găsește dormind,

în pielea goală, în cada de baie

lunecând până-n stradă

sau citind o carte care ne-a prins

între filele ei și acolo am rămas

până să ne dezmeticim, s-a făcut nevăzut

lăsând în urmă secvențe din Apocalipsis II, III, IV

cu o regie de zile mari

blocul ce părea bine clădit era în genunchi

oameni, pietre, moloz rostogolindu-se cu vaier lung…

veneam de la petrecerea de absolvire

și n-am mai găsit casa, nici strada, părinții, frații…

când strigam răspundea cu replici din

marile tragedii shakespeariene

unde toate personajele mor sub reflectoarele încinse…

un câine căuta o moarte provizorie

și a găsit o moarte definitivă

îngerii erau prea puțini, noi prea mulți

s-a filmat mult dar rolele s-au pierdut odată cu salvatorii

un nou-născut era viu între cărămizi!

cineva scria un SOS pe acoperiș

acoperișul s-a prăbușit peste bătrânii îmbrățișați

nu suntem făcuți din lut ci dintr-o iubire de neînțeles

dar la ce bun iubirea în vremuri de haos…

Cutremurul și-a chemat rudele: incendiul, inundația, jaful

Ce fericire pe arheologi

sub dărâmături au descoperit fosilele lui Australopithecus

El hohotea când ne prindeam

de funia fulgerelor din cer

vaporul pământului se clătina sub furtună

plonjam peste bord:

Scapă cine poate din Calea Lactee!

În final, Cutremurul ne-a oferit un bis at all costs

în liniștea absolută, îmi căutam coastele, dinții, numele

nu voi mai putea alerga la cros niciodată

nu voi mai sări în sus de bucurie

nu voi mai auzi strigătul unei omizi, ropotul ploii

voiam să dau cu piatra din bordură în cineva

dar nu mai aveam în cine…

Ultima zi din Pompeii, Karl Bryullov