Accent ascuțit

Deși ne-am opus cum am putut – mai cu niște campanii și scrutine electorale, mai cu câte un târg, festival, salon sau festivitate de premiere ale cărții și cărturarilor, mai cu o schimbare de macaz guvernamental (cel prezidențial a rămas pe aceeași linie) și mai cu recursul la medici sau duhovnici pentru a ne prelungi viața și a alunga din suferințe, noi cei tineri de mai multă vreme care am prins interferența dintre veacuri și chiar milenii – anul tot s-a scurs, făcând posibilă împlinirea celor trei decenii de post-ceaușism denumite când libertate, când tranziție, când democrație, când globalism, când de-a dreptul ocupație. În funcție de interes (necum național), de orientări politice (mai puțin de stânga) și de conjuncturi (mai cu seamă… etranjere) care-i influențează, dacă nu cumva-i dirijează, pe analiști.

Una peste alta, cu voie sau fără voie, anul a trecut, l-am îngropat cu rememorări istorice și cu focuri de artificii, i-am tras linie neagră sub decembria de triste rememorări și nemeritate sacrificii și am socotit, cum se-ntâmplă de fiecare dată la vreme de bilanț, ce a fost bine (și sunt multe motive de satisfacție), ce a fost rău (și, din păcate, sunt foarte multe motive de nemulțumire) și care sunt șansele ca investiția de speranță și efort să dea roade în anul acesta plin de jubilee.

Deocamdată, 2020 abia a luat startul, iar pentru noi, cei de la Clipa, trudnicii și admiratorii Fundației pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”, ca pentru întregul neam românesc, ianuarie înseamnă, în primul rând, sărbătorirea zilei de naștere a Poetului Național Mihai Eminescu și a măreței fapte naționale a Unirii Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Tot această lună, pentru iubitorii de literatură și spirit patriotic ofensiv, prilejuiește consemnarea unui reper de suflet pe care-l conține în startul și drumurile lor și Fundația, și Revista. E vorba de aniversarea octogenarului celui vrednic și talentat, a scriitorului inconfundabil și a jurnalistului vitriolant, a eseistului avizat și a ctitorului neobosit de proiecte culturale numit simplu Dinu Săraru. Un neastâmpăr al managementului spiritual de înaltă ținută și valoroasă osârdie, un incomod al leneviților și impostorilor, un visător sensibil cu inimă largă și suplețe intelectuală, maestrul Săraru este un împătimit al restartărilor, al proiectelor, al punerii în noi lumini a iubirii sale dintotdeauna – viața, civilizația și tradițiile rurale – în condițiile când, tot mai des și mai grav satul românesc este pândit de destrămare, dezrădăcinare și izbeliște, rele pentru care factorul politic departe de a fi leac și soluție, de multe ori este complice prin delăsare și dezinteres.

Dinu Săraru și mâna de oameni care empatizează cu ideile și armele sale de luptă prin forța cuvântului și imaginii reușesc să păstreze nealterat un crez și să ducă pe drumul nădejdii, iubirii și credinței creștine steagul faptelor de laudă și pioasă trudă. La mulți ani cu lumină și rodnicie!