Popor al meu sărac și drept
Te plâng când râzi în stropi de soare
Și cu durerea prinsă-n piept
Te știu mereu pe rășchitoare

Tu printre preget de Carpați
Și-n val de Dunăre domoală
Prin clăi de grâu și prin nămeți
Mai curgi în lacrimă amară

Pentru moșia ta de veacuri
Te-ai tot luptat și te-ai jurat
Prin cimitire-n cruci și steaguri
Să nu lași țara de mezat
Și la hotare ai pus de pace
Și te-ai retras mereu în munți
Când răscolit, prin vremi sărace
Tu te-ai născut mereu să lupți

Acum la ceasul de istorii
Când suntem „iar” europeni
Avem un veac, de arc, de glorii
Și un popor căzut zălog

Popor al meu viteaz și drept
Eu te salut de viitor
Dar tot prin tine, rupt în piept
Vei fi, prin timp, nemuritor.

René Magritte, Fiul omului, 1964