Mult trecătorul chip,
Poetul l-a lăsat
într-un album
ce nu-i deloc bogat.
Portretele vieții
au fost să ne rămână
cam câte degete
avut-a la o mână.
Prin luminoșii ochi,
ne va privi mereu
tulburătorul chip
al unui tânăr zeu.
Când vârsta lui Iisus
o împlinea
portretul îi era
o-ngândurare grea
iar pământeștii ani
aveau să-i mai rămână
cât degetele,
tot de la o mână.
Marele chip, spre-a ni-l
aduce-aminte,
ni l-a lăsat
în sacrele-i cuvinte,
precum în vers de aur
au fost scrise
trăite, dar și netrăite vise.
Prin el, cât lumea-i lume,
și cosmos cât va fi,
o vom gândi în basme,
vorbind din poezii;
pe dealuri înserate,
veghind iubirii calea,
ne va-nsoți un bucium
sunând dorul și jalea;
tăcuta-nsingurare, când
luna-n cer și-o poartă
va trece printre nouri,
printr-o deschisă poartă,
și vom vedea, în ceasuri
ce ne cuprind cu pace,
cuibar rotind de ape,
sub care luna zace;
pentru lumina vieții,
apropiatul astru
va fi bătrânul lac
al codrilor, albastru;
oricât de mulți prin vreme
s-ar număra, sunt toți
acum și-ntotdeauna,
doar plopii fără soț;
din mândrul întuneric,
pădurea de argint,
cu albe flori de tei
ne va-nsoți doinind,
iar legănatul codru
îl vom vedea, firește,
cum smuls din viscol aspru
mereu întinerește;
scrutându-i omenirii,
prin gânduri, depărtarea,
în orice om, o lume-și
va face încercarea;
Ca Voevod al vorbei,
el a slăvit solemn
ai țării voievozi,
dar a supus mâniei
Pilați și cruzi Irozi.
Din scrisul lui, portretul
i l-am păstrat și l-am
aflat în râu ne-nvins,
în veșnic ram și-n neam.
Mihai Eminescu (1850-1889)
Zeu tânăr pe pământ a fost,
cum e și-n cer,
dezlegător de vieți
spre-al vieților mister,
Luceafăr ne-ntrecut,
de strajă dimineții,
ce lumina-va veacuri,
în mersul lor, drumeții
porniți pe căi cu stele
să-i poarte viu portretul,
cum și l-a scris cu pana
de rar azur, Poetul.
E Eminescul nostru,
al țării mare sfânt,
ce și-a zidit viața-n
dumnezeiesc cuvânt,
prin nesfârșirea lumii
necontenit să zboare.
cuvintele fiindu-i
aripi nemuritoare.
Nicolae Dragoș
Comentarii recente