A cui mai sunt, nici dangătul nu știe,

Nu vede nimeni ce aduce ora

Cu care smulg îngrozitor argintul

Ce stă ascuns pe ochii tuturora.

 

Al cui mai ești, n-am vreme să mai aflu,

E-așa târziu în oase și-n destine,

Abia mai pot să spovedesc oglinda.

N-am timp să-ntreb pe nimeni despre tine.

 

A cui mai sunt, nici zborul nu aduce

Această veste simplă de-ncheiere,

Se lasă noaptea în orașul vesel

Și noaptea altă noapte sigur cere.

 

De tot ce e nu îmi mai fac vreo grijă,

Destule lacrimi calcă prin poeme.

Atâta doar: să știu că mă ții minte.

Și mama să mă nască mai devreme.

Penitenta Magdalena, Titian, 1565