Continuare din numărul trecut

La Athénée Palace în restaurant, în hol și în bar nu existau orchestre. Domnea o liniște în cadrul căreia se auzea doar murmurul vocilor. Rar se ridica o voce mai tare. 

Pe vremea aceea, în majoritatea restaurantelor existau orchestre care executau programe de café-concert, uneori cu cântăreți soliști care cântau șlagărele la modă sau dizeuze. Muzica era discretă pentru a se putea face o conversație ușor inteligibilă.

Meniurile erau bogate cu feluri multiple. Reuneau bucătăria tradițională română cu marea bucătărie franceză. Uneori mama îmi trimetea de la Stolnici un curcan, o gâscă sau rață, un purceluș sau un iepure pe care bucătarii mi-l găteau în mod special cu fantezie și profesionalism. Îmi amintesc cum apariția acestor comenzi speciale pe masa mea stârneau mirarea și invidia celorlalți clienți. Deserturile erau excelente și proveneau direct de la cofetăria Capșa.

Despre băuturi nu pot să scriu nimic deoarece nu consumam. Am aflat însă că restaurantul dispunea de o pivniță bine aprovizionată cu vinuri de calitate românești și franțuzești (din Franța ocupată). La Athénée Palace nu era un „somelier” care să se ocupe de vinuri. Recomandarea și servirea vinurilor era făcută de ospătari sau de domnul Gentilini. Nici unul nu purta atârnat de gât acele cupe speciale pentru degustarea vinurilor care sunt purtate de somelierii din unele mari restaurante.

În acest decor am luat masa de prânz și cea de seară aproape zi de zi în cursul anului școlar 1941-1942. Aveam reținută o masă pe latura dreaptă a restaurantului, lângă perete, sub a doua aplică. Stăteam cu spatele le perete și aveam în fața mea spectacolul întregii săli. Masa de lângă mine era aceea a directorului hotelului care-i promisese tatălui meu că va avea grijă de mine. Venea cam la aceeași oră cu mine cu soția lui. Uneori stăteam cu el la aceeași masă. Discuțiile cu el erau deosebit de interesante. Printre altele îmi indica diferitele persoane din sală care erau interesante.

Pe vremea aceea restaurantul și holul de la Athénée Palace erau printre cele mai interesante locuri din sud-estul european. Bucureștiul era o placă turnantă unde se înghesuiau militari, diplomați, oameni politici, oameni de afaceri (mai ales din domeniul petrolului și al comerțului alimentar), aventurieri și mai ales aventuriere, dar și spioni de toate culorile. Majoritatea acestora erau la hotelul meu sub ochii mei. Evident că mulți erau sub diferite acoperiri. Erau mai puțini decât în anul precedent când nu eram încă sub ocupația germană.

Mai erau, în special în hol, numeroase tinere frumoase și elegante. Directorul hotelului îmi spunea „Nu te apropia de ele căci nu sunt pentru dumneata. Pe unele le încurci în misiunea lor, altele te pot atrage în complicații periculoase, iar altele sunt mult prea scumpe.” Nu toate erau în legătură cu serviciile secrete, și nu toate spioanele erau vampe. Directorul mi-a arătat  în decursul timpului vreo 4-5 doamne respectabile, serioase, care activau ca spioane. Una din ele venise drept scriitoare care se documentează în legătură cu regiunea petroliferă unde își plasase acțiunea unui roman al ei, alta era jurnalistă la un cotidian elvețian, alta venise ca turistă și una venise să deschidă o afacere cu parfumuri și produse cosmetice.

Edith von Kohler

Edith von Kohler

Cu un an înainte – prin 1940 –, locuind la Athénée Palace cu sora mea și cu părinții, în cursul unui scurt sejur am văzut-o de câteva ori foarte de aproape pe celebra agentă germană Edith von Kohler (Coler), despre care se spunea – în mod eronat – că era sora lui H. Himmler. Era o femeie frumoasă, cu un păr blond închis strâns pe cap, cu o privire blândă și o talie remarcabilă. Era totdeauna îmbrăcată extrem de elegant și circula cu un Mercedes gri. Nu părea deloc ceea ce era. Aveai impresia că este o aristocrată germană, rafinată, venită ca turistă. Era o femeie reușită. Fusese cândva pe statele de plată ale lui N. Malaxa. La Athénée Palace a stat circa 2 ani ca jurnalistă a ziarului „Deutsche Allgemeine Zeitung”. A fost considerată când ca o spioană germană, când ca un agent de propagandă a lui Hitler. Costică Argetoianu i-a făcut o caracterizare dură. Se pare că a iubit România și a pledat pe lângă Hitler în favoarea noastră. A fost una din cele mai legendare figuri care au locuit la Athénée Palace. Între timp a plecat la Berlin, așa că nu am mai găsit-o.

În schimb, din când în când își făcea apariția altă frumusețe a celui de al treilea Reich, contesa Aglae de Chapeaurouge, o vieneză plină de energie, veselă și strălucitoare. Avea un păr blond bogat, niște ochi albaștri plini de haz, un ten pentru care toate femeile o invidiau și o siluetă cu niște picioare care agitau pe toți bărbații care o priveau. Totdeauna am văzut-o îmbrăcată  cu haine făcute de marii croitorii ai Parisului și purtând pantofi cu tocuri foarte înalte. Făcea parte din artileria grea a ministerului afacerilor externe al Germaniei unde soțul ei avea o funcție importantă. Totodată era fiica lui Hermann Neubacher, fost primar al Vienei devenit unul din principalii responsabili politici germani pentru sud-estul european.

Aglae Chapeaurouge

Am cunoscut-o bine în casele lui Trixi Mironescu1 de pe aleea Vulpache și am luat de câteva ori masa cu ea. Îmi povestea o mulțime de aspecte ale vieții marilor șefi ai Germaniei naziste.  De asemenea, mi-a povestit cum era folosită ca să „tulbure” personalitățile politice streine venite pentru diferite negocieri la Berlin. Cea mai picantă poveste a fost relativă la banchetul oferit de Führer lui Galeazzo Ciano, ministrul de externe al Italiei fasciste. Ribbentrop2 a așezat-o lângă Ciano și i-a ordonat să fie cât se poate de amabilă și tolerantă față de el. Acesta în tot timpul dineului a stat cu mâna sub fusta ei.

Aglae Chapeaurouge

Când mă vedea la hotel venea direct la mine și se așeza la masa mea, spre stupefacția celor care o cunoșteau. Avea și obiceiul să mă mângâie tot timpul pe cap. Directorul hotelului era îngrozit. Nu înceta să-mi spună „Ai grijă căci asta este bomba sexuală a lui Hitler, Goering, Goebbels, dar și Himmler3. La un moment dat, prin iarna 1942-43, a dispărut soțul ei, fiind numit în alt post. De atunci nu mai știu nimic de soarta ei. Această femeie frumoasă și inteligentă care a fost una din cele mai abile propagandiste pentru regimul nazist și care a animat și înveselit protipendada bucureșteană a fost uitată, deși a fost o figură remarcabilă. De curiozitate am căutat ce se află scris despre Aglae pe internet (Google). Am găsit o singură informație referitoare  la cum „Bâzu Cantacuzino i-a suflat-o pe Aglae lui Gh. Jurgea Negrilești”4. Sic tranzit gloria mundi.

Continuare în numărul viitor

NOTE:

1 Fiul lui G.G. Mironescu (fost prim-ministru).

2 Joachim von Ribbentrop, diplomat german, ministru de externe al lui Hitler. Semnatar al pactului Ribbentrop-Molotov și unul din artizanii dictatului de la Viena. A fost spânzurat la Nürnberg, 1946.

3 H. Himmler, unul din cei mei puternici oameni ai Germanii naziste, comandant al Gestapo și trupelor. S-a sinucis în 1945.

4 Jurgea-Negrilești, Gh., Troica amintirilor. Sub patru regi, Cartea Românească, 2007.