Cu mult mai mult decât o bună vecinătate…

Este ceea ce susține apreciatul scriitor francez, François Mauriac… Depășind limitele ironiei, totodată renunțând la sarcasmul său caracteristic, Mauriac constată (și consacră) o realitate pregnantă a epocii în care trăim. După opinia sa, dezvoltarea fizică și spirituală nu poate fi limitată doar la o bună vecinătate, ci în același timp și chiar în același corp. Dar nu paralel, ci intrinsec, de unde rezultă o indubitabilă bază a progresului social. Este o atitudine tranșantă ilustrată în „bloc-notes-urile hebdomadarelor” din „Le Figaro Littéraire”, publicație de prestigiu de care scriitorul a fost nemijlocit legat.
În susținerea acestei veritabile pledoarii, Mauriac are în vedere o serie de considerente de netăgăduit. Mai întâi, faptul că cel care a creat Jocurile Olimpice moderne, pedagogul Pierre de Coubertin, a conceput această uriașă competiție desfășurată pe toate continentele nu numai ca o întrecere strict sportivă, ci totodată și culturală, oferind medalii de aur, argint și bronz nu numai concurenților din săli și de pe stadioane, ci și, în aceeași măsură, creatorilor de literatură, compozitorilor și maeștrilor artelor plastice. Nu e de prisos să amintim că în juriile constituite spre desemnarea laureaților și medaliaților s-au aflat personalități cu totul remarcabile din lumea culturii, de anvergura lui Paul Claudel, Jean Giraudoux, Gabriele d’Annunzio, Paul Dukas, Arthur Honegger, Maurice Ravel și… George Enescu. Lista, firește, nu se oprește doar în aceste nume… Un argument în plus pentru ca tot mai mulți oameni de litere, artă, muzică — de cultură în genere — să nu ocolească în alegerea temelor lor subiecte care să justifice prezența fenomenului cultural în perimetrul J.O. Aceasta cu atât mai mult cu cât sportul oferă o convingătoare lecție de morală concretizată prin fair-play, respectul regulilor de întrecere, spiritul de echipă și sentimentul solidarității. Când nu este influențat de orgolii, de adversități geopolitice sau de interese comerciale, sportul reprezintă literalmente un act de cultură, unind oamenii și nu despărțindu-i…
Chiar dacă sportul-rege nu se află pe primul loc în privința interesului pe glob, un altul s-a bucurat de întâietate în literatură, și anume, ciclismul. La finele secolului XX apărea sub semnătura lui Jean Drault Le Recordman pentru ca să fie urmat, cu o temă tot din sportul pe două roți, lucrarea lui Paul Morand Ouvert la nuit, ilustrând aspra dispută din Turul Franței. Fotbalul va avea și el în literatură un exponent de mare notorietate în persoana lui Jean Giraudoux, autor a două romane care s-au vândut ca… pâinea caldă: La Gloire du football și, mai ales, 30 shots du but. La rându-i, pugilatul se va bucura de o atenție specială prin pana multor scriitori, din rândul cărora se desprinde Ernest Hemingway (care a cochetat și cu ciclismul…). Un sport mai greu de digerat, cum este rugby-ul, a avut și el adepți credincioși din rândul scriitorilor, așa cum a fost Pierre Mac Orlan, de asemenea, André Maurois, dar fără a-l omite pe Rich Llewellyn, cu un roman de referință: Ce verde era valea mea. Apropo de André Maurois: e de semnalat că n-a fost departe nici de sportul cu floreta, spada și sabia, cum rezultă din Memoriile sale. Lista ar putea continua cu numele unor romancieri inspirați din disputa gimnaștilor, jucătorilor de baschet, practicanților sporturilor pe firul apei, a alunecării pe schiuri.
De bună seamă că și din pleiada scriitorilor români s-au aflat mulți inspirați de fenomenul sportiv. Pe unii i-am și prezentat în paginile revistei noastre. Între ei, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Camil și Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Henriette Yvonne Stahl, Tudor Arghezi, mai recent Eugen Barbu și Fănuș Neagu. Prezențe izvorâte din convingere, așa cum a fost și cazul lui George Călinescu, autor a numeroase cronici sportive în „Adevărul Literar și Artistic”. A mers până acolo încât a susținut că „sportul nu numai că rămâne o pasiune, ci posedă o asemenea forță de contaminare încât e capabil să reprezinte o substanță de roman.” Realitatea a dovedit-o din plin. La noi ca și pretutindeni în lume!

François Mauriac (1885-1970)