După o sesiune parlamentară
Îl dor pe om multe nevoi,
Ce sunt de curățat în țară,
Dar mulți parlamentari votară
Legi să ne curețe pe noi.
O întrebare
Când, sub Țară, niște râme
Sapă-ntr-una s-o dărâme
Mai avem ceva de spus
Să nu poată-ajunge sus?
Medicamentul ideal
Oricum i-ar spune nu contează,
Fie fiolă, fie hap,
Dar să le ia, când legi votează,
Să n-avem toți dureri de cap.
Despre arta diplomatului
El poate vorbele să le complice
Când adevărul pare că-l rostește,
Auzi ce prin cuvinte pare-a zice
Da-i foarte greu să afli ce gândește.
Progrese
Din Biblie, cu mare, grav păcat
Un singur Iuda ne-a rămas.
Cum vremurile darnic s-au schimbat,
Îl găsim, azi, prezent la orice pas.
„Binefacerile” grelei moșteniri
Ne-a ușurat „un grup de emanați”
De mult hulita, „greaua moștenire”,
Vânzând-o spre totală liniștire
S-avem și noi „o mână de bogați”.
Imposibil de privit
N-ai cum privi cu nepăsare
Când vezi că unii, fără frică,
Din România încă mare
Vor să ne facă una mică!
Certitudine la Centenar
Ani sunt o sută. Vor mai fi o sută,
Și-o altă sută, și-așa mai departe..
Noi n-om mai fi, cum soarta e știută,
Dar fi-va Țara-n veacuri, fără moarte.
Taine la mesele rotunde
Sute, la mesele rotunde,
Sunt capetele adunate…
Greu de-nțeles cum pot ascunde
Atâtea capete pătrate.
Ghiocelul
Cum scoate-n lume capu-afară
De sub zăpezi, în primăvară,
El vine primul să ne spună
Că libertatea e mai bună.
„Mândrie îmbelșugată”
Țară avem ca un poem,
Cu flori zâmbind prin vii culori,
Avem baroni și cerșetori,
Și, ce noroc pe noi!, c-avem
Și președinții jucători.
Recolte rodnice
Cum Țara-i plină de revolte,
De-ar ști guvernul să le-adune
S-ar întâmpla marea minune
De-a raporta și mari recolte.
Un „orator”
L-am ascultat vorbind fără măsură
Și nici o îndoială nu-i:
„Limba de lemn” n-o are-n gură,
E bine-nchisă-n capul lui!
Oratori și… oratori
Am avut în vremea veche
Oratori fără pereche,
Și-azi avem, n-am ce să zic,
Vorbesc mult, nu spun nimic.
Primul pas
S-aleagă dintre toți pe cel mai bun,
I s-a cerut la început de drum.
Simplu n-a fost, dar n-avea cum, și-n fine,
La urma urmei s-a ales pe sine.
Comentarii recente