Frumoasa mea cu ochi de înger

Când te-am cules de prin etern

Vroiam să fii și stea și fulger

În barca timpului de lemn

Cu drag topit pios în cală

Te-am răsădit în nemereu

Și ți-am zidit o catedrală

La umbra sufletului meu

Și-n ochii tăi mă-n’nec cu drag

Și rup un cer să-ți dau o floare

Și plâng tăcut și râd beteag

Sub nopți țesute de ninsoare

Și torn din mine câti-un pic

Câte-o lumină prin stelare

Să-ți las un voal în infinit

De dor pribeag, și de candoare.

Iubiții II, Rene Magritte, 1928 (detaliu)