Trecuse binișor de jumătatea lui februarie, se apropia Paștele când Stela avea două luni de când născuse un băiețel de toată frumusețea, într-o seară de duminică, când, spre norocul ei, tot satul și mai ales moașa comunală erau acasă. Stela era bucuroasă foc pentru Ionuț, așa îl botezaseră pe al doilea copil al lor, și nu mai vorbesc că bărbatul său Ion se mândrea spunând la toți că o să-l facă tractorist. Și Paștele se apropia repede, și ei, Stela și Ion, s-au gândit că ar fi bine să boteze băiatul chiar în duminica următoare Marii Sărbători a Creștinătății pentru ca să aibă noroc în viață. Familia lor se bucura de o reputație bună, era cinstită și muncitoare, fiind un fel de fală a comunei, mai ales că acum se mărise și aveau și doi copii. Își făcuseră o casă frumușică la marginea satului, își cumpăraseră o căruță nouă și, peste toate, primiseră de la socri doi cai frumoși pe care Ion îi plimba, așa de-al dracului, prin toată comuna ca să vadă toți cine e el, și câte-o dată o mai lua și pe Stela în căruță, cu o grămadă de velnițe și de prosoape, pasămite că se duc la râu, să le spele, dar el vroia să mai arate lumii din sat câtă zestre a primit de la socri.
Ce e drept, e drept, și vecinii, dar și satul recunoșteau că familia lui Ion avea o gospodărie bine întocmită, el era mândru și muncitor, ea Stela era ca o albină pe care n-a văzut-o niciodată nimeni să se scoale după răsăritul zorilor sau să se culce înainte de primul cântat al cocoșilor. Stela era și frumoasă, era înaltă și arătoasă, avea două gropițe în obraji de parcă ar fi mușcat-o porumbeii, un păr negru și cârlionțat ca de țigancă neaoșă și mai avea un obicei să poarte haine frumoase, din care nu-i lipsea niciodată o vestuță cu flori de câmp, care avea două căprioare de-a stânga și de-a dreapta inimii.
Țărancă cu maramă, Nicolae Grigorescu
Mai erau totuși două săptămâni până la Paște și Stela se pregătea de zor cu dereticatul casei, al curții, văruia pomii și fântâna din curte și se apucase, împreună cu Ion, să repare gardul și să pună pietre pe lângă casă așa încât să fie bine-primite florile de primăvară. Marea pacoste este că aproape de botezul lui Ionuț le-a murit porcul pe care urma să-l taie de botez și a mai dat o boală și-n găini, așa că aproape toată bătătura era destul de golașă. Stela s-a dus repede pe la frați, dar și pe la socri și le-a cerut să-i dea niște animale de tăiat pentru botez, a chemat popa să le binecuvânteze ca să trăiască măcar până la sărbătoarea apropiată. Dar culmea, bietul copil s-a îmbolnăvit de vărsat de vânt și peste tot era bumbăcit cu un fel de buboaie roșii.
Continuare în numărul viitor
Fragment din volumul recent tipărit Biserica de sub salcie.
Comentarii recente